- Publicitate -
Ad imageAd image

Programul Teatrului Municipal Baia Mare în perioada 6-10 aprilie

Ad imageAd image
Ad imageAd image

Miercuri, 6 aprilie, de la ora 19.00, la Sala Mare se va juca spectacolul DESCOMPUS, după texte de Matei Vișniec, regia George Olar, scenografia Mihai Vălu.

Din distribuție fac parte Andrei Han, Alex Macavei, Mircea Gligor, Larisa Miskolczi, Rodica Pașca, Inna Andriuca, Mădălina Pop, Loredana Maghear.

 De astăzi, Biblioteca umană s-a mutat în orașul nostru. Se mișcă, respiră, trăiește și atrage oameni-cărți, într-un amplu proces de purificare. Odată cu ea, spălătorii de creiere creează spații alveolare și își racolează adepți. Un spectacol despre uman și dezumanizare, despre noi, aici și acum, un spectacol din categoria atât de rară a Teatrului de Avertisment. Nu de divertisment.

Spectacolul se joacă în sala mare. Durata: 90 minute / Preț bilet: 20 lei / 10 lei cu reducere

 Vineri, 8 aprilie, de la ora 19.00, publicul băimărean este invitat la comedia ”Arta adulterului” de Pierre Chesnot, regia Daniel Vulcu, scenografia Mihai Vălu.

Din distribuție fac parte Eduard Bîndiu, Inna Andriuca, Sanda Savolszky, Raul Hotcaș, Denisa Blag, Andrei Han, Dorin Griguța, Claudia Păunescu, Claudiu Pintican, Diana Podăreanu, Dan Cordea și Alex Macavei.

Jean François, regizor de televiziune, și Magalie, soția unui comandant de submarin nuclear, își dau periodic întâlnire în locuința acesteia de la malul mării, care va deveni peste noapte, din rațiuni extraconjugale, Hotel Mimoza. Soția regizorului își face apariția la așa-zisul hotel, pentru a cunoaște locația unde soțul ei își petrece mare parte din timp. Care este arsenalul pregătit spre apărare de cei doi amanți și care e ofensiva în fața pericolului iminent de a fi demascată relația lor?” (Ana Liliana Ilea)

Spectacolul se joacă la sala mare. Durata: 110 minute (fără pauză) /  Preț bilet: 20 lei / redus 10 lei

Sâmbătă, 9 aprilie, de la orele 10.00 și 11.30, la sala Teatrului de Păpuși este programat spectacolul ”Fata Babei și Fata Moșneagului”, după Ion Creangă, regia Claudia Păunescu.

Din distribuția spectacolului fac parte Irina Oțoiu, Ruxandra Lăzărescu, Liliana Voș, Felix Arțuche, Vlad Crișan, Iulian Bulancea.

Povestea FATA BABEI ȘI FATA MOȘNEAGULUI de Ion Creangă, transpusă scenic de actorii-păpușari, aduce în fața noastră o căutare inițiatică a Binelui, întreprinsă de Fata moșneagului, alungată de acasă de mama sa vitregă și de fata acesteia. Întâlnirile simbolice cu cățelușa bolnavă, cu părul, cuptorul, fântâna și Sfânta Duminică sunt pline de învățăminte legate de hărnicie, omenie, adevăr și dreptate. Cei mici, dar și cei mari, sunt poftiți să pășească într-o lume în care Binele și Răul îi pun deopotrivă la încercare, prin intermediul basmului clasic, care rămâne la fel de actual și astăzi.(Ana Liliana Ilea)

Durata: 60 de minute / preț bilet : 7 lei

 Sâmbătă seara, de la ora 19.00, pe scena sălii mari se joacă spectacolul ”Povești din bucătărie”, o creație colectivă a actorilor din distribuție, în regia lui Cristian Ban.

Spectacolul îşi propune să aducă în faţa spectatorilor sinceritatea şi căldura unei întâlniri din bucătăria copilăriei fiecăruia dintre noi.

Din distribuție fac parte actorii Inna Andriuca, Denisa Blag, Eduard Bîndiu, Alexandra Vanci, Dragoș Călin, Mircea Gligor și Petru Damșa.

Spectacolul se joacă în sala mare, cu publicul pe scenă.  Durata: 90 minute / Preț bilet: 20 lei / redus 10 lei.

Duminică, 10 aprilie, de la ora 19.00, este programat spectacolul ”Flori de mină” de Székely Csaba, în regia Adinei Lazăr, scenografia Irina Chirilă.

Cu: Andrei Dinu, Denisa Blag, Eduard Bîndiu, Inna Andriuca și Ioan Costin.

 Spectacolul ne invită într-un vis lucid, care e realitatea nefardată a zilelor noastre. Închiderea minelor în Maramureș a frânt destine umane, atât pe termen scurt, cât și pe termen lung. Oamenii își îneacă amarul în alcool. Iubirile imposibile sunt înăbușite în fașă. Iván și Ilonka au un tată bolnav, țintuit la pat, care vrea să-i dezmoștenească. Lupta cu absurdul vieții crește alarmant numărul sinuciderilor. Violența e și ea rezultanta condițiilor mizere în care își duc traiul cei rămași fără slujbă. Personajele se agață de o fărâmă de speranță: plecarea la oraș.

Spectacolul se joacă în sala mare / Durata: 90 de minute / Preț bilet: 20 lei întreg și 10 lei cu reducere

Prețul biletelor la spectacolele teatrului: 7 lei ( 10 lei premieră) la secția Păpuși,

20 lei preț întreg și 10 lei preț redus (pentru elevi, studenți și pensionari) la secțiile Dramă și Revistă./ 25 lei premiera

Informații și rezervări: tel. 0736216437 (Dramă și Revistă) și 0730270926 (secția Păpuși)

Program casierie:
Marți – Sâmbătă 12.00 -13.00 / 18.00 -19.00
Duminică 18.00 – 19.00
Programul rezervărilor telefonice:
Luni – Vineri: 11.00 – 16.00
Sâmbătă: 12.00 – 13.00

Distribuie articolul
- Advertisement -
Adaugă un comentariu