Circa 143 de tarantule cu destinaţia Mexic au fost confiscate joi de autorităţile columbiene în cadrul unei operaţiuni de combatere a traficului de animale pe aeroportul din Bogota, a anunţat Ministerul Mediului din Columbia, relatează AFP, informează AGERPRES.
Tarantulele, dintre care 12 au fost găsite moarte prin asfixiere, au fost ascunse în pungi de plastic la bordul unui avion cargo, a anunţat ministerul într-un comunicat.
Încărcătura „nu avea documente care să-i ateste originea”, nici autorizaţii care să permită transportul ei în mod legal, a precizat el.
Potrivit Uniunii Internaţionale pentru Conservarea Naturii (UICN), tarantulele sunt vândute ilegal pe piaţa animalelor de companie, datorită naturii lor docile şi a culorilor lor.
Poliţia a deschis o anchetă pentru a identifica „expeditorul şi destinatarul” păianjenilor. În noiembrie, 232 de tarantule cu destinaţia Europa au fost confiscate în Columbia.
Legislaţia columbiană prevede sancţiuni penale şi amenzi foarte mari pentru persoanele acuzate de trafic de animale, în una dintre ţările cu cea mai mare biodiversitate din lume.