Azi, 1 aprilie, și nu a fost păcăleală, am avut prima furtună din acest an cu tunete și fulgere. În Baia Mare a plouat liniștit pană după amiază, cand am avut fenomene cu care ar trebui să ne obișnuim. Tunete, fulgere, picuri de apă ceva mai agresivi, dar cam atat. De altfel, Maramureșul se află sub incidența unui cod galben de ploi abundente în următoarele zile. Avem risc de inundații pe mai multe rauri din județ.
Prima furtună de anul acesta se apropie de Sighet, susțin meteorologii de acolo. S-au produs deja primele descărcări electrice, furtuna apropiindu-se de la sud-vest. În Baia Mare aceste descărcări electrice s-au văzut deja în toată splendoarea lor. Ideea e că nu ne așteaptă furtuni liniștite în perioada care urmează, pe modelul ultimilor ani.
Dragoș HOJDA