Miercuri, 30 martie, elevii Școlii ”Nicolae Iorga” Baia Mare au celebrat Ziua Umanității, ocazie cu care și-au arătat și solidaritatea față de copiii din Ucraina.
”Azi, 30 martie 2022, elevii școlii noastre au celebrat ZIUA UMANITĂȚII și și-au arătat încă o dată solidaritatea față de copiii din Ucraina.
Dacă în ultimele două săptămâni ei s-au mobilizat în acțiuni de donare de obiecte necesare pentru copiii ucraineni, azi au luat parte la o suită de activități ce au avut ca scop dezvoltarea capacității de empatie, a altruismului și a omeniei prin gesturi pline de o mare valoare simbolică. Ei au realizat desene, au discutat despre valorile umanității și au conturat cu propriile lor trupuri o inimă precum și a cuvântului PACE.
Felicitări tuturor elevilor implicați, cadrelor didactice care i-au coordonat și le-au insuflat încrederea în adevăratele valori precum și părinților care au sprijinit școala prin susținerea implicării copiilor în aceste acțiuni!”, transmite Școala ”Nicolae Iorga” Baia Mare.
Vlad HERMAN