- Publicitate -
Ad imageAd image

Premierul Ciucă participă luni la reuniunea şefilor de Guvern ai statelor NATO din Europa de Sud-Est, la Sofia

Ad imageAd image
Ad imageAd image

Premierul Nicolae Ciucă va participa, luni, la reuniunea şefilor de Guvern ai statelor NATO din Europa de Sud-Est, organizată la Sofia, informează AGERPRES.

Potrivit unui comunicat al Guvernului, reuniunea va fi găzduită de prim-ministrul Republicii Bulgaria, Kiril Petkov.

„Întâlnirea de mâine va oferi prilejul de a aprofunda consultările asupra consecinţelor invaziei Rusiei în Ucraina şi a securităţii din Europa de Sud-Est. Aceste discuţii au loc la momentul potrivit, având în vedere că sunt organizate imediat după summitul NATO de la Bruxelles, de săptămâna trecută, la care am participat împreună cu preşedintele României, Klaus Iohannis”, a afirmat premierul Nicolae Ciucă, citat în comunicat.

În cadrul sesiunii plenare vor fi abordate teme legate de modul în care invazia rusă din Ucraina va afecta securitatea regională pe termen scurt, mediu şi lung, precum şi modalităţile de consolidare a coordonării şi cooperării în Europa de Sud-Est.

„În contextul reuniunii de la Sofia, şeful Executivului va avea întrevederi bilaterale cu prim-ministrul Republicii Bulgaria, Kiril Petkov, omologul său din Muntenegru, Zdravko Krivokapic, precum şi cu premierul Republicii Macedonia de Nord, Dimitar Kovacevski”, se mai menţionează în comunicat.

Distribuie articolul
ARE SENS?
Adaugă un comentariu