Ministrul Antreprenoriatului și Turismului, Constantin Daniel Cadariu, va fi azi în Maramureș. Oficial nu s-a anunțat nimic în acest sens, informația fiind făcută publică de către cei care activează în acest domeniu al turismului, industrie grav afectată de războiul ruso-ucrainean. Diana Iluț spune: „Într-un context greu pentru turismul regional, in care razboiul care se desfășoară la granița României impactează major în sens negativ gradul de ocupare al spațiilor de cazare din Maramureș, o astfel de vizită sper să transmită un mesaj de liniște și stabilitate, de disponibilitate a primitoarelor gazde maramureșene pentru a-și primi oaspeții de Sfintele Sărbători de Paște. Dialogul Domnului Ministru cu mediul de afaceri este unul foarte bun, fapt demonstrat și în cadrul Targului de Turism al Romaniei din februarie 2022. Vom transmite strigătul de ajutor al industriei noastre care a trecut din pandemie în război la granițe, fără să fi apucat să ia o gură de oxigen”.
De altfel, semnalul de alarmă a fost dat de către operatorii din turism din zona Vișeu, care arată că din cauza conflictului de la grnița Romaniei gradul de ocupare al pensiunilor pentru Paște este unul foarte mic.
Livia Sima, președintele Asociației de Dezvoltare și de Promovare a Turismului din Maramureș, spune că acest sezon de Paște este unul ratat din punct de vedere turistic, însă nu și financiar: „Eu spun că este un sezon turistic ratat, dar nu financiar. Am înțeles că se vor da bani pe zi pentru mancare și cazare pentru refugiații ucraineni, prin urmare vom avea destule cazări în pensiunile din județ. Refugiații nu sunt turiști, ci doar posibili viitori turiști, în caz că mai vor să vină la noi după ce se va fi terminat acest război”.
Dragoș HOJDA