Bulgaria nu va trimite Ucrainei rachete antiaeriene de producţie sovietică S-300 şi nici vreun alt tip de arme, a declarat vineri premierul bulgar Kiril Petkov, potrivit agenţiei EFE, informează AGERPRES.
”În acest moment, Bulgaria nu va da nimănui nici sisteme de apărare aeriană, nici alte rachete”, a semnalat şeful guvernului bulgar. ”Continuăm să sprijinim puternic Ucraina şi îi vom furniza ajutor umanitar, pe lângă primirea a cât mai mulţi refugiaţi posibil”, a adăugat premierul Petkov, care se va întâlni sâmbătă la Sofia cu secretarul american al apărării, Lloyd Austin.
Unele mass-media occidentale au relatat că Washingtonul a cerut Slovaciei şi Bulgariei, ambele ţări membre ale NATO, să ofere Ucrainei sisteme antiaeriene S-300.
”Nimeni din partea SUA nu a vorbit cu mine pentru a cere arme. Singurul lucru despre care discutăm sunt eforturile coordonate de consolidare a flancului estic al NATO”, a spus Petkov despre acele relatări ale presei.
Mai mult, el a amintit că orice eventuală decizie de a livra arme Ucrainei va trebui aprobată la Sofia cu un ”larg consens în Parlament”.
Premierul Petkov pare astfel să recunoască diviziunile interne din coaliţia sa de guvernare cvadripartită în chestiunea livrării de arme Ucrainei. Una dintre formaţiunile membre ale coaliţiei, Partidul Socialist Bulgar, se opune categoric unui ajutor de acest fel pentru Ucraina.
Până în prezent, remarcă agenţia EFE, dintre statele NATO numai Ungaria şi Polonia au refuzat să trimită arme şi muniţii Ucrainei după ce această ţară a fost atacată de Rusia.
Slovacia a anunţat că este dispusă să ofere Ucrainei rachete S-300 dacă aliaţii din NATO îi înlocuiesc acest sistem antiaerian cu un altul.