- Publicitate -
Ad imageAd image

Peste 30.000 de persoane au fost angajate prin ANOFM în primele două luni

Ad imageAd image

Un număr de 30.417 de persoane au fost încadrate în muncă în primele două luni ale acestui an, ca urmare a aplicării măsurilor de stimulare a ocupării de către agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă judeţene şi de cea a municipiului Bucureşti, se menţionează într-un comunicat remis vineri de Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM), informează AGERPRES.

Din totalul persoanelor încadrate în muncă în primele două luni, 13.604 au peste 45 de ani, 5.751 au vârsta cuprinsă între 35 şi 45 de ani, 5.217 au între 25 şi 35 de ani, iar 5.845 sunt tineri sub 25 de ani (dintre care 5.665 tineri NEET).

Numărul femeilor încadrate este de 14.158, iar al bărbaţilor de 16.259, ponderea din totalul persoanelor încadrate fiind de 46,55%, respectiv de 53,45%.

În funcţie de rezidenţă, 15.603 persoane angajate în perioada de referinţă provin din mediul urban, iar 14.814 persoane sunt din mediul rural. Nivelul de pregătire al persoanelor pentru care a fost identificat un loc de muncă arată că cele mai multe au studii liceale (10.290), gimnaziale (7.108), profesionale (6.932), 3.429 fiind cu studii universitare.

Din totalul persoanelor încadrate prin intermediul ANOFM în primele două luni ale anului 2022, 13.027 fac parte din categoria celor greu şi foarte greu ocupabile. Încadrarea într-o categorie de ocupabilitate se realizează ca urmare a activităţii de profilare a persoanelor înregistrate în evidenţele ANOFM.

Un clasament al judeţelor cu cele mai multe persoane angajate arată că Timiş ocupă primul loc (2.698), urmat de Bucureşti (2.041) şi Neamţ (1.517).

În primele două luni ale anului 2022, numărul persoanelor care au beneficiat de asistenţă pentru înregistrarea în evidenţă ca persoane în căutare de loc de muncă, în vederea asigurării protecţiei sociale privind acordarea indemnizaţiei de şomaj sau cuprinderea în măsuri active, a fost de 74.598 persoane.

Pentru integrarea pe piaţa muncii, persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă, înregistrate în baza de date a agenţiei teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă în a cărei rază au domiciliul sau reşedinţa, beneficiază de pachete personalizate de măsuri active prevăzute de Legea nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă.

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu