Ridicarea restricțiilor, gură de oxigen pentru HoReCa. Sorin Orzac: „Ne reorganizăm, pornim cu forțe proaspete” (VIDEO)

Ad imageAd image
Oferte turism în Grecia 2026 cu plecări din Baia Mare și Cluj. Vezi toate zborurile.Oferte turism în Grecia 2026 cu plecări din Baia Mare și Cluj. Vezi toate zborurile.

Ridicarea stării de alertă și a tuturor restricțiilor de pandemie reprezintă o gură de oxigen pentru multe afaceri din țară, printre care se numără mai ales cele din HoReCa.

Unul dintre managerii băimăreni din acest domeniu, Sorin Orzac, crede că încet, încet lucrurile se vor schimba și această industrie va fi revigorată.

El mai spune că totuși există riscul ca unii dintre cei care ieșeau înainte de pandemie la restaurant să se fi dezobișnuit de această practică.

”Este o gură de oxigen, evident, faptul că putem ține deschis până noaptea târziu, faptul că putem primi oamenii fără acele certificate verzi, faptul că oamenii se pot plimba fără mască prin restaurant sau pe terasele noastre, într-adevăr este o gură de oxigen.

Acum trebuie să vedem care va fi răspunsul clienților, există riscul ca aceștia și, cred eu, că așa este, s-au obișnuit să meargă la diferite cabane, să se întâlnească în bucătăria sau sufrageria fiecăruia acasă și atunci să se fi dezobișnuit la ieșitul în restaurante, cluburi, baruri și alte locații.

Vreau să cred că ofertele nostre, pe care le vom oferi începând de săptămâna viitoare, vor schimba acest lucru și își vor dori să iasă într-un loc public, să se întâlnească și cu alte persoane decât cu prietenii cei mai apropiați, astfel încât activitatea HoReCa să repornească așa cum a fost înainte de pandemie”, a spus Sorin Orzac, managerul restaurantui Millennium Baia Mare și a celorlalte locații din cadrul acestui complex.

În timpul celor doi ani de pandemie, unii dintre angajații din domeniu nu au mai putut continua ca urmare a crizei majore, fiind nevoiți să se recalifice.

”Din păcate da, situația ne-a impus să renunțăm la o parte dintre ei, o parte dintre ei s-au recalificat și au început alte meserii, însă cred că, chiar și cu personalul pe care îl avem azi, muncim mai mult și mai bine și, specializându-ne, vom reuși să intrăm în normal.

Ne reorganizăm, pornim cu forțe proaspete, am avut o perioadă în care ne-a fost extrem de greu, dar ne reinventăm. Unii dintre noi, dintre cei din HoReCa au decis să închidă permament, pentru că au simțit că nu pot susține afacerea în perioada aceasta de doi ani, alții și-au înghețat afacerea, au renunțat la personal, marea problemă a lor este acum că vor trebui să gasescă noi persoane, noi angajați.

O parte dintre noi sunt cei care am mers la foc de veghe și am susținut afacerea atât cât am putut fiecare dintre noi, inclusiv cu ajutoarele de la stat, pentru că știm foarte bine că au fost și ajutoare din partea Guvernului României. Și cu acele ajutoare și cu bani aduși de acasă, din alte afaceri sau din banii de acasă, personal, am reușit să menținem aceste afaceri la un grad de plutire.

Fiecare dintre noi are decizia de a reinvesti în aceste afaceri sau de a renunța definitiv la ele. Vom vedea, vreau să cred că încet, încet lucrurile se vor schimba și vom avea clienți, astfel încât să putem revigora această industrie”, a adăugat Sorin Orzac.

Vlad HERMAN

Video: Călin OȘAN

Distribuie articolul
- Advertisement -
Adaugă un comentariu