Închisoare de la trei luni la un an sau amendă pentru părintele sau persoana căreia i-a fost încredinţat, potrivit legii, un minor şi care, în mod nejustificat, îl retrage sau îl împiedică prin orice mijloace să urmeze cursurile învăţământului general obligatoriu. Asta spune legea în Romania, acțiunile polițiștilor fiind îndreptate spre combaterea absenteismului școlar.
Siguranţa în şcoli reprezintă întotdeauna o prioritate a poliţiştilor. Potrivit IPJ Sălaj, 20 de elevi care absentau de la orele de curs au fost depistaţi de poliţişti şi reprezentanţii autorităţilor locale, în urma unei acţiuni desfăşurate pentru prevenirea absenteismului şcolar: „La data de 11 martie a.c., poliţiştii Secţiei 7 Poliţie Rurală Nuşfalău, împreună cu reprezentanţii autorităţilor locale şi cadre didactice, au desfăşurat o acţiune, în localitatea Nuşfalău, pentru prevenirea şi combaterea absenteismului şcolar. În urma controalelor efectuate, 20 de elevi care absentau de la orele de curs au fost identificaţi la domiciliu. În 13 cazuri, poliţiştii au aplicat sancţiuni contravenţionale, conform Legii 1/2011 privind Legea educaţiei naţionale. Acţiunile poliţiştilor vor continua şi în perioada următoare”.
„Având în vedere prevederile Codului Penal, reamintim că părintele sau persoana căreia i-a fost încredinţat, potrivit legii, un minor şi care, în mod nejustificat, îl retrage sau îl împiedică prin orice mijloace să urmeze cursurile învăţământului general obligatoriu se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau amendă. Fapta nu se pedepseşte dacă înainte de terminarea urmăririi penale inculpatul asigură reluarea frecventării cursurilor de către minor.
De asemenea, dacă până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare inculpatul asigură reluarea frecventării cursurilor de către minor, instanţa dispune, după caz, amânarea aplicării pedepsei sau suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, chiar dacă nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru aceasta”, anunță polițiștii sălăjeni.
Dragoș HOJDA