- Publicitate -
Ad imageAd image

EXPLOZIE PREȚURI – Întreținerea drumurilor județene în 2022 va fi mult mai scumpă decat în 2021

Ad imageAd image
Ad imageAd image

Anul acesta vom scoatede la bugetul județului mai mulți bani pentru întreținerea drumurilor județene. Costurile în 2022 cu aceste drumuri, potrivit estimărilor făcute de către directorul societății care se ocupă de drumurile județene, Emil Marinescu, vor fi cu pană la 20% mai mari decat au fost în anul precedent.

„Suntem în curs de evaluare a situației. Avem încă zone unde marginile carosabilului sunt acoperite cu zăpadă. Costurile cu drumurile județene vor fi cu mult mai ridicate în acest an, pentru că toate prețurile au luat-o razna. A crescut pretul combustibilului enorm, dacă noi l-am achiziționat la 3,80, azi vedem că el este peste 7 lei. Au fost costuri suplimentare și la achiziția de materiale antiderapante, sperăm să nu mai fie cazul de acum. Dar vor fi costuri estimez eu cu peste 30% mai mari față de anul trecut în ceea ce privește alte acțiuni pe drumurile județene. Nu știm cat vor fi acum prețurile la bitum, știm că fierul s-a scumpit cu 230%, prețul la cherestea pentru cofrage s-a dublat, prețul la combustibil e aproape dublu față de prețul de achiziție. Sunt mulți factori care influențează costurile. Necesarul de fonduri pentru întreținerea drumurile județene, estimez eu, trebuie să fie cu 15-20% mai mari față de anul trecut”, a spus Marinescu, pentru ziarmm.ro.

Lucrările pe drumurile județene se vor face în acest an în funcție de sumele care vor fi alocate. Consilierii județeni vor fi cei care vor decide care sectoare de drumuri județene vor fi modernizate în acest an și ce lucrări se vor face pe aceste drumuri.

Dragoș HOJDA

 

Distribuie articolul
- Advertisement -
Adaugă un comentariu