- Publicitate -
Ad imageAd image

NOUTĂȚI PENTRU ȘOFERI – Gestul banal pentru care acum poți fi sancționat de polițiștul rutier

Ad imageAd image
Ad imageAd image

Din această lună Codul Rutier vine cu noi sancțiuni pentru șoferi. Iar una dintre ele îi vizează pe șoferii leneși, care nu își curăță mașinile de zăpadă sau noroi. Șicanele în trafic sau flashurile sunt și ele sancționate mai aspru de acum. Sancțiuni pe care șoferii maramureșeni ar fi bine să le cunoască, asta dacă vor să nu se trezească cu surprize neplăcute.

Cu privire la instituția majorării perioadei de suspendare a exercitării dreptului de a conduce autovehicule este bine de știu că „perioada de suspendare a exercitării dreptului de a conduce pe un drum public aplicată pentru săvârșirea contravențiilor prevăzute la art. 101 alin. (3) lit. d), art. 102 alin. (3) lit. a) sau art. 102 alin. (4) lit. c) se majorează de drept cu 30 de zile, dacă prin aceasta s-a produs un accident de circulație din care au rezultat numai avarierea unui vehicul sau alte pagube materiale.”

„Astfel, în situația în care polițistul rutier soluționează un accident de circulație din care a/au rezultat numai avarierea unui vehicul sau alte pagube materiale, accident produs pe fondul circulației pe sensul opus, conducerii unui autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai sub influența băuturilor alcoolice, efectuării pe autostradă, a manevrei de întoarcere sau de mers înapoi, a circulației în sens contrar sensului de circulație, a circulației sau traversării de pe un sens de circulație pe celălalt prin zonele interzise, respectiv prin zona mediană sau racordurile dintre cele două părți carosabile, perioada de suspendare se va majora de drept cu 30 de zile. Această majorare este aplicată direct, de drept, de către polițistul rutier”, precizează polițiștii rutieri.

Cu privire la eliberarea dovezilor înlocuitoare ale permiselor de conducere, articolul 111 din Ordonanța de urgență nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice a fost modificat, prevederile cu caracter de noutate aplicabile din 27.02.2022 fiind cele referitoare la faptul că se eliberează dovadă înlocuitoare a permisului de conducere, fără drept de circulație pentru săvărșirea unor contravenții precum depăşirea cu mai mult de 70 km/h a vitezei maxime admise, efectuarea, de către conducătorul de autovehicul, pe autostradă, a manevrei de întoarcere sau de mers înapoi, a circulaţiei în sens contrar sensului de circulaţie, a circulaţiei sau traversării de pe un sens de circulaţie pe celălalt prin zonele interzise, respectiv prin zona mediană sau racordurile dintre cele două părţi carosabile.

Serviciul Rutier Maramureș precizează că pe lângă situațiile existente anterior, se eliberează dovadă înlocuitoare a permisului de conducere, fără drept de circulație pentru implicarea  într-un accident de circulaţie din care a rezultat uciderea sau vătămarea corporală  a unei persoane iar regula de circulație încălcată este prevăzută de art. 102, alin. 4 lit c), respectiv efectuarea, de către conducătorul de autovehicul, pe autostradă, a manevrei de întoarcere sau de mers înapoi, a circulaţiei în sens contrar sensului de circulaţie, a circulaţiei sau traversării de pe un sens de circulaţie pe celălalt prin zonele interzise, respectiv prin zona mediană sau racordurile dintre cele două părţi carosabile.

Noi contravenții introduse

Pe lângă contravențiile nou introduse referitoare la comportamentul agresiv, de la finele lunii februarie reprezintă contravenție sancționată cu amendă din clasa a III-a de sancțiuni (6-8 puncte amendă) „nerespectarea obligaţiei de a menţine permanent curate parbrizul, luneta şi geamurile laterale ale autovehiculului, tractorului agricol sau forestier, dacă prin aceasta se restrânge sau se estompează vizibilitatea în timpul mersului.”

Nerespectarea de către conducătorul unei biciclete sau trotinete electrice a interdicţiei privind circulaţia sub influenţa alcoolului reprezintă contravenție sancționată cu amendă din clasa a III-a de sancțiuni (6-8 puncte amendă), așa cum este prevăzut la art. 101, alin. (1), pct. 8: „Conducerea unei biciclete sau a unei trotinete electrice pe drumurile publice fără mijloace de iluminare şi dispozitive reflectorizant-fluorescente în stare de funcţionare pe timp de noapte ori fără îndeplinirea condiţiilor tehnice minime stabilite prin regulament, conducerea unei biciclete sau a unei trotinete electrice pe autostradă, nerespectarea de către conducătorul unei biciclete sau trotinete electrice a interdicţiei de trecere la culoarea roşie a semaforului, a semnalelor agentului de cale ferată, la trecerea la nivel cu o cale ferată industrială, semnalizată corespunzător ori a semnalelor, indicaţiilor ori dispoziţiilor poliţistului rutier, nerespectarea de către conducătorul unei biciclete sau trotinete electrice a interdicţiei privind circulaţia sub influenţa alcoolului, a produselor ori substanţelor stupefiante ori a medicamentelor cu efecte similare acestora, a interdicţiei privind interacţiunea motrică directă cu un alt vehicul aflat în mers ori cu persoane aflate în acesta ori a interdicţiei privind circulaţia în interiorul sau în afara localităţilor fără a purta îmbrăcăminte cu elemente fluorescent-reflectorizante, stabilite prin regulament, sau nerespectarea de către conducătorul unei biciclete sau trotinete electrice a obligaţiei de a circula cu viteză redusă, a obligaţiei de a se asigura că nu se apropie un vehicul feroviar sau a obligaţiei de a opri la trecerea la nivel cu calea ferată, stabilite prin regulament.”

Alte noutăți

Potrivit art. 109^1 din Ordonanța de urgență nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, introdus prin Ordonanța Guvernului nr. 1/2022, în cazul contravențiilor prevăzute la art. 102, alin. (1), pct. 14 și la art. 105, pct. 10 nu sunt aplicabile prevederile referitoare la achitarea a jumătate din minimul amenzii prevăzute de lege în 15 zile de la comunicarea procesului-verbal. Astfel, pentru contravențiile menționate, contravenientul va achita amenda așa cum a fost stabilită de agentul constatator, respectiv de la 9 la 20 puncte-amendă pentru persoanele fizice și de la 21 la 100 puncte-amendă pentru persoanele juridice.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
- Advertisement -
Adaugă un comentariu