Legea pentru modificarea şi completarea Legii-cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice a fost promulgată marţi de preşedintele Klaus Iohannis, informează AGERPRES.
Potrivit formei propuse spre promulgare, respectiva lege prevede că la „personalul din aparatul propriu al consiliilor judeţene, primării şi consilii locale, din instituţiile şi serviciile publice de interes local şi judeţean din subordinea acestora, nominalizat în echipele de proiecte finanţate din fonduri europene nerambursabile, nivelul veniturilor salariale majorate nu poate depăşi nivelul indemnizaţiei lunare a funcţiei de viceprimar sau, după caz, a indemnizaţiei lunare a vicepreşedintelui consiliului judeţean, a viceprimarului municipiului Bucureşti, corespunzător nivelului de organizare: comună, oraş, municipiu, sectoarele municipiului Bucureşti, primăria generală a municipiului Bucureşti, majorată”.
De asemenea, sumele necesare majorării salariale sunt acoperite din bugetul proiectului finanţat din fonduri europene nerambursabile.
Aceeaşi lege stabileşte noi parametri pentru personalul clerical şi neclerical din lăcaşele de cult, anume numărul de posturi şi funcţia asimilată postului.
Respectiva lege a fost atacată la Curtea Constituţională, la începutul lunii aprilie, însă obiecţia a fost respinsă de CCR.