Pe final de an au avut loc o serie de negocieri între reprezentanții Colegiului Medicilor din Romania și cei ai Casei Naționale de Asigurări de Sănătate. Pentru trimestrul I al anului 2023, Colegiul Medicilor cere modificarea Proiectului de Ordin suspus negocierii, în sensul introducerii unor completări.
Prima dintre ele se referă la modul de calcul al sumei contractate prin sistemul DRG pentru furnizorii de servicii medicale spitaliceşti pentru afecţiuni acute, tarifele pe caz ponderat fiind ajustate în funcţie de rata de inflaţie stabilită pentru luna septembrie 2022, iar numărul cazurilor contractate stabilindu-se ca medie a cazurilor contractate în perioada aprilie-decembrie 2022: „ Creşterea cu 15.9% pentru toate categoriile de servicii medicale spitaliceşti (spitalizare continuă – tarif pe caz ponderat/ TCP, spitalizare de zi şi cronici), cu sublinierea fermă că este o creştere necesară, dar nesatisfăcătoare pentru nevoile reale din sistem”.
„În vederea definitivării prevederilor aplicabile de la 1 aprilie 2023 (noul Contract-cadru şi Normele aferente), va continua activitatea Grupurilor Tehnice de Lucru CMR-CNAS, care se va axa pe corectarea/ clarificarea şi optimizarea prevederilor publicate în transparenţă decizională privind asistenţa medicală primară, fundamentarea creşterii diferenţiate pentru serviciile de spitalizare continuă, cu o ţintă de 25% (corelat cu indicele inflaţiei din ultimii 3 ani şi creşterea costurilor pentru medicamente, reactivi şi materiale sanitare), identificarea unor mecanisme coordonate care să sprijine demersurile de eficientizare a managementului spitalelor (având în vedere diversitatea, complexitatea şi gradul de în/ dependenţă de factorul decizional local etc.).
Din păcate, dincolo de recunoaşterea implicării constructive a tuturor membrilor Grupurilor Tehnice de Lucru din cadrul CNAS şi CMR, trebuie să exprimăm îngrijorarea şi delimitarea fermă a CMR cu privire la modul în care CNAS a procedat instituţional la publicarea în transparenţă decizională a unor forme ale proiectelor legislative care nu au fost supuse prealabil unei discuţii de clarificare/ validare cu partenerii instituţionali, într-un mod netransparent/ clar/ predictibil, conform unui calendar de consultări şi negocieri decis unilateral pentru un interval de timp insuficient şi inadecvat, şi fără să reflecte propunerile susţinute şi argumentate de CMR pe tot parcursul anului 2022, esenţiale pentru asigurarea unor servicii de sănătate de calitate pentru pacienţii din România şi pentru exercitarea profesiei de medic în condiţii de demnitate şi excelenţă profesională.
Exprimăm, de asemenea, dezaprobarea fermă a colegilor medici din asistenţa medicală primară privind împovărarea birocratică tot mai accentuată a acestora, prin introducerea unor prevederi legislative inconsecvente sau discordanţe, cu consecinţe grave pentru un sector care se află în deficit acut de personal, care ar trebui să fie sprijinit ca factor esenţial pentru consolidarea unor politici publice de sănătate axate pe prevenţia precoce şi monitorizarea activă a stării de sănătate a pacientului”, precizează Colegiul Medicilor din Romania.
Aceștia atrag atenția că problemele din sectorul spitalicesc sunt în continuare insuficient şi inconsecvent abordate şi că „este esenţial ca CNAS şi Ministerul Sănătăţii să susţină un proces participativ şi colaborativ de identificare a unor soluţii fezabile, cu impact pozitiv, aplicabile etapizat, coerent şi unitar”.
Dragoș HOJDA