Consilierii locali au decis azi ca Ștefan Hrușcă să devină cetățean de onoare al Băii Mari. Proiectul de hotărare a intrat în atenția consilierilor locali în ședința de Consiliu Local care acum este în plină desfășurare. De altfel, Hrușcă a colindat băimărenii chiar zilele trecute, cand a urcat pe scena amplasată în centrul vechi al Băii Mari, la fel cum o face de cațiva ani încoace.
Baia Mare are pană acum 160 de cetățeni de onoare. În 2022 au primit această distincție Czol Erno, dirijor al Schola Rivulina, membrii echipei de handbal masculin a HC Minaur care au caștigat Cupa IHF/EHF în anii 1985 și 1988, Aneta Pătrășcoiu, Rodica Silvia Pop și Dan Sorin Mihalache. Cetățean de onoare în 2022 a fost făcut și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, Înaltpreasfințitul Andrei.
Dragoș HOJDA