CS Minaur nu a putut să țină piept campioanei, Rapid București, handbalistele noastre pierzand partida din Polivalenta băimăreană la scor. Jocul de ieri a contat pentru etapa a VIII-a din Liga Florilor MOL. Rapid București s-a impus cu 38-24, la finalul unui meci în care minauristele au făcut ce au putut. Dar nu a fost suficient pentru a obține victoria.
Raul Fotonea (antrenor Minaur), a declarat, pentru csminaur.ro: “Când am început să facem greșeli în atac ele s-au desprins. În minutul 45 erau deja 10 goluri în plus pentru Rapid și nu mai are rost să discutăm. Nu mi-am imaginat că va fi atât de drastic. Rapid este o echipă bună, dar ne așteptam să facem un joc altfel, mai ales că veneam după meciul bun de la Buzău, dar nu s-a întâmplat așa. Campionatul este lung, iar acum vin niște meciuri cu echipe care joacă un handbal bun, dar unde putem obține puncte. Rapid este o echipă puternică și dacă lași garda jos și pentru câteva momente, te taxează”.
Carlos Viver (antrenor Rapid), pentru csminaur.ro: “Baia Mare nu este deloc o echipă slabă. Noi am făcut un meci bun și știu că Baia Mare este o echipă mullt mai bună decât a arătat astăzi. Am venit aici de două zile și am încercat să pregătim meciul cât se poate de bine, să găsim cele mai bune soluții pentru noi în acest moment, iar acum ne focusăm doar pentru meciul cu Gyor, un meci extrem de greu pentru noi. Vom încerca să pregătim foarte bine și acel meci, să găsim cele mai bune opțiuni. Avem câteva probleme de lor și preferăm că jucătoarele să se recupereze complet, pentru că avem multe meciuri de acum înainte.”
În clasament Minaur este acum pe locul 8, cu 9 puncte, în timp ce primul loc este adjudecat de Gloria Buzău, cu 24 de puncte.
Etapa 10
Joi, 22 decembrie: Măgura – Craiova, CSM Tg. Jiu – CS Minaur, Rapid – Galați, CSM București – Dunărea, Slatina – Mioveni, Zalău – Rm. Vâlcea (17.30, Pro Arena).
Vineri, 23 decembrie se va juca Buzău – Bistrița (17.30, Pro Arena).
FOTO csminaur.ro