Cancelarul federal german Olaf Scholz a atras atenţia asupra unui nou Război Rece prin divizarea lumii în blocuri ideologice şi a îndemnat la depunerea tuturor eforturilor pentru construirea de noi parteneriate, într-un editorial-opinie publicat luni în ediţia online a revistei Foreign Affairs, informează Reuters, transmite AGERPRES.
Occidentul trebuie să apere valorile democratice şi să protejeze societăţile deschise, „dar noi trebuie de asemenea să evităm tentaţia de a împărţi din nou lumea în blocuri”, a scris Scholz în editorialul său. „Aceasta înseamnă să depunem toate eforturile pentru a construi noi parteneriate, în mod pragmatic şi fără ochelari de cal ideologici”, a adăugat cancelarul federal german.
Scholz a scos în evidenţă în special China şi Rusia drept două ţări care constituie o ameninţare la adresa unei lumi multipolare, ameninţare care necesită o mai multă unitate europeană şi transatlantică pentru a putea fi depăşită.
Parteneriatul transatlantic rămâne vital pentru a putea contracara provocările pe care le constituie ameninţarea rusă cu posibile atacuri asupra unui teritoriu aliat, în timp ce calea Chinei spre izolare şi abordarea ei faţă de Taiwan necesită ca Europa şi America de Nord să formeze un nou şi mai puternic parteneriat cu ţări din întreaga lume, a îndemnat Scholz.
„Germanii intenţionează să devină garantul securităţii europene, după cum aşteaptă aliaţii noştri să fim, un creator de punţi în cadrul Uniunii Europene şi un avocat în favoarea unor soluţii multilaterale la probleme globale”, a mai scris cancelarul federal german.