- Publicitate -
Ad imageAd image

Rusia avertizează cu privire la ”riscul enorm” al unei confruntări armate între puteri nucleare

Ad imageAd image
Ad imageAd image
Ad imageAd image

Rusia a avertizat joi că există un risc „enorm” ca o conflict cu arme convenţionale între puteri atomice să degenereze într-un război nuclear, transmite EFE, informează AGERPRES.

În cazul unui război cu mijloace convenţionale între puteri nucleare „riscul de a degenera într-un război nuclear este enorm”, a declarat într-o conferinţă de presă ministrul de externe rus Serghei Lavrov.

Din acest motiv, a susţinut Lavrov, Rusia nu doar că este de acord că un război nuclear este inadmisibil, ci şi face apel la împiedicarea oricărui conflict armat între ţări care deţin astfel de arme.

Lavrov a amintit că preşedinţii Rusiei, Vladimir Putin, şi SUA, Joe Biden, au semnat în iunie 2021 o declaraţie conform căreia nu pot exista câştigători într-un război nuclear, document la care au subscris mai târziu încă cinci puteri nucleare.

„După cum am spus deja, noi suntem dispuşi să mergem chiar mai departe şi să spunem nu doar că nu poate fi declanşat un război nuclear, ci şi că este inadmisibil orice război între puteri nucleare”, a subliniat Lavrov.

El a declarat că Moscova observă cu îngrijorare retorica Occidentului, care acuză Rusia că pregăteşte provocări în care să folosească arme de distrugere în masă.

„Însă însuşi Occidentul, SUA, Regatul Unit sau Franţa fac totul pentru a-şi spori participarea practic directă în războiul pe care îl poartă împotriva Rusiei prin intermediul ucrainenilor. Este o tendinţă periculoasă”, a spus Lavrov.

Şeful diplomaţiei ruse a insistat că a discuta cu SUA despre stabilitate strategică fără a lua în calcul situaţia din Ucraina nu este posibil. El a susţinut că guvernul de la Kiev şi-a propus ca obiectiv „să învingă, ba chiar distrugă Rusia pe câmpul de luptă”.

„Cum este posibil ca obiectivul de a înfrânge Rusia să nu aibă importanţă pentru stabilitatea strategică?”, s-a întrebat Lavrov, care a susţinut că Rusia este unul dintre actorii cheie în acest domeniu.

Lavrov a apreciat că nu se poate separa conflictul din Ucraina de dezbaterea privind stabilitatea strategică.

Americanii „ne spun: despre Ucraina trebuie să vorbim cu ucrainenii, când vor ucrainenii, iar noi să discutăm despre armament nuclear şi stabilitate strategică. Asta este, puţin spus, naiv”, a insistat el.

Distribuie articolul
VOTĂM USR
ARE SENS?
Adaugă un comentariu