Un număr de 3 conducatori auto din Maramureș au fost depistați de polițiștii sătmăreni că au depasit limita legală de viteza cu peste 50 km/h. S-a luat masura legala a retinerii permiselor de conducere. Potrivit IPJ Satu Mare, ieri, 19 noiembrie a.c., polițiștii rutieri sătmăreni împreună cu cei bihoreni au organizat o acțiune rutieră în oglindă, cu radare dispuse în cascadă, pe D.N.19.
„Pe parcursul zilei, polițiștii sătmăreni au acționat atât pe raza județului, cât și în municipiul Satu Mare, cu scopul de a impune respectarea regimului legal de viteză, prevenirea accidentelor rutiere produse pe fondul vitezei excesive sau neadapate la condițiile de drum, dar și pentru combaterea conducerii vehiculelor sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor interzise.
Pentru depistarea conducătorilor auto care nu respectă regimul legal de viteză, polițiștii rutieri sătmăreni angrenați în activitate au utilizat 4 aparate radar și un pistol. În cadrul acțiunii, au fost aplicate peste 115 sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 39.000 lei, majoritatea conducătorilor auto fiind sancționati pentru depășirea limitelor legale de viteză. De asemenea, polițiștii rutieri au reţinut 14 permise de conducere.
Astfel, 14 conducători auto, cu vârste cuprinse între 20 și 49 de ani, au fost depistați circulând cu viteze cuprinse între 101 și 117 km/h, pe tronsoane de drum pe care viteză maximă legală admisă este de 50 km/h”, arată IPJ Satu Mare.
În cadrul activităților desfășurate, polițiștii au adus în atenția conducătorilor auto importanța respectării prevederilor legale, atât pentru siguranța proprie, cât și a celorlalți participanți la trafic.
Dragoș HOJDA