- Publicitate -
Ad imageAd image

Contractul pentru terminalul Aeroportului Internațional Maramureș NU a fost semnat în prezența premierului Nicolae Ciucă!

Ad imageAd image
Ad imageAd image

Consiliul Județean Maramureș a înregistrat joi, 17 noiembrie 2022, cea mai rușinoasă zi din istoria administrației județene. Premierul Nicolae Ciucă a fost invitat în Maramureș de către președintele filialei județene a PNL, Ionel Bogdan, președinte al Consiliului Județean Maramureș, pentru a participa la semnarea unui contract pentru finanțarea noului terminal al Aeroportului Internațional Maramureș. Acest contract care nu este finalizat în acest moment, proiectul fiind încă în clarificări la Ministerul Transporturilor. Ce s-a întâmplat joi, la aeroport va rămâne o pată rușinoasă pe obrazul administrației județene, pentru că premierul Nicolae Ciucă a fost făcut de rușine de președintele CJ, Ionel Bogdan.

Deputatul PSD Maramureș, Gabriel Zetea, președintele filialei județene a social-democraților și vicepreședinte PSD la nivel național a arătat că actuala conducere a Consiliului Județean a dat încă o dovadă de minciună și indolență penelistă. ”Actuala administrație toxică penelisto-useristă din Maramureș avea studiul de fezabilitate lăsat încă din urmă cu doi ani, de fosta conducere a Consiliului Județean. Pentru că firmele de casă sunt flămânde după bani, au refăcut SF-ul solicitând o sumă de trei ori mai mare, proiect care le-a fost respins de Comisia Europeană. După ce s-a revenit la SF-ul inițial, încă din vara anului în curs trebuia dată o filă de buget pentru investiția de la Aeroportul Internațional Maramureș, lucru care s-a întâmplat abia în luna noiembrie. După ce au redepus documentația la Ministerul Transporturilor s-au cerut noi clarificări, contractul nefiind finalizat nici în acest moment. Iar vina este exclusiv a Consiliului Județean Maramureș. Alte aeroporturi din țară au semnat deja de câteva luni contractele de finanțare și vorbim aici despre Cluj, Craiova, Iași, Satu Mare, Timișoara. Doar la Maramureș nu s-a putut”, susține deputatul social-democrat de Maramureș, Gabriel Zetea.

PSD Maramureș nu comentează faptul că administrația județeană penelistă îl face de rușine pe președintele PNL la nivel national, Nicolae Ciucă, invitându-l alături de presă la un eveniment care nu a avut loc. ”Însă nu putem să nu remarcăm rușinea județului Maramureș de a-l pune într-o situație penibilă pe premierul României, Nicolae Ciucă, care a fost pus în impas aflând că motivul pentru care a fost invitat în Maramureș nu are fundament. Deși actuala administrație toxică aflată la conducerea județului s-a lăudat constant, în ultimii doi ani, cu munca predecesorilor săi, de această dată au adus rușinea asupra județului nostru”, a precizat deputatul Gabriel Zetea, liderul PSD Maramureș.

Mai trebuie clarificat și faptul că SF-ul a fost realizat de către Aeroportul Internațional Maramureș, contractul va fi semnat de către directorul Aeroportului Internațional Maramureș, Dorin Buda și de către ministrul PSD al Transporturilor, Sorin Grindeanu, la sediul ministerului din București. ”Felicitările le merită, așadar, Dorin Buda, iar mulțumirile le îndreptăm spre ministrul PSD al Transporturilor, Sorin Grindeanu. Conducerea CJ Maramureș a reușit doar să se facă de râs, încă o dată. Și să îl facă de rușine pe premierul României, Nicolae Ciucă, umilință pe care nu a mai trăit-o niciun premier al României aflat în vizită în județul nostru”, a arătat deputatul PSD Maramureș și președintele filialei județene a PSD, Gabriel Zetea, vicepreședinte PSD la nivel central.

Distribuie articolul
- Advertisement -
Adaugă un comentariu