La propunerea Ministerului Sănătății, Guvernul României a aprobat recent proiectul de Ordonanță de urgenţă pentru modificarea și completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății și a Legii nr. 151/2010 privind serviciile specializate integrate de sănătate, educație și sociale adresate persoanelor cu tulburări din spectrul autist și cu tulburări de sănătate mintală asociate, precum și pentru stabilirea unor măsuri în domeniul sănătății.
Actul normativ aprobat creează „cadrul legal pentru asigurarea accesului nediscriminatoriu la serviciile conexe actului medical pentru toate persoanele diagnosticate în spectrul autist, cu sau fără tulburări psihice, precum si pentru stabilirea mecanismului de decontare a acestor servicii și stabilirea răspunderii de malpraxis pentru psihologii care vor acorda aceste servicii conexe”.
„Se extinde perioada pentru care studenții beneficiază de calitatea de asigurat în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate. De asemenea, documentul permite Agenției Naționale a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale din România să autorizeze temporar distribuția unui medicament necesar tratamentului pacienților cu tuberculoză”, arată MS.
Dragoș HOJDA