Jucătoarele din echipa națională de handbal feminin a României au pregătit un protest pentru partida disputată împotriva Germaniei. Ele au renunțat la protestul pe care voiau să îl facă pe teren după ce au aflat ce pedeapsă ar fi primit.
Jucătoarele voiau să comită intenționat un dublu dribling pentru a vedea care este decizia arbitrilor și să protesteze sau nu, în funcție de ce ar fi decis aceștia. Un alt mod în care jucătoarele românce voiau să protesteze era prin afișarea pe tricouri a mesajului „Respect our work”. În cele din urmă, suporterii au purtat tricourile cu acest mesaj, potrivit GSP.
La finalul partidei, Cristina Negu a spus de ce au renunțat româncele la protestul de pe teren. Ele ar fi riscat o amendă și suspendarea din competiții pe o perioadă de un an.