Scandalul recent de la Colegiul „Vasile Lucaciu” din Baia Mare a readus în atenție relația profesor-elev în ziua de azi. Iar comentariile la articolul de pe ziarmm.ro ne arată că unii dau dreptate profesorului și spun că este foarte greu să lucrezi cu elevii din ziua de azi și te mai lasă nervii cateodată, iar alții nu sunt de acord cu acest tip de comportament și spuncă, oricat de dificil ar fi elevul, profesorul trebuie să fie cel care e imperios necesară să manifeste răbdare. Mai sunt sunt și cei care consideră că educația se face acasă mai mult decat la școală. În toate aceste variante vorbim de respectul de care se bucură acum profesorii din partea elevilor sau chiar din partea părinților.
Cecilia Ardusătan, psiholog, spune că managementul clasei ține de abilitatea profesorului de a organiza climatul favorabil învățării, aceasta fiind în fapt și cea mai dificilă sarcină.
„De exemplu, dacă atitudinea profesorului este una severă de disciplinare, aceasta este primită cu ostilitate. Profesorii ce adoptă acest stil, transmit elevilor (mai ales celor cu probleme disciplinare) că e un prost și un incapabil. Dacă acești copii au probleme și în familie, de exemplu, cu un părinte agresiv, atunci copilul reacționează la atitudinea dascălului precum la autoritatea parentală. Am observat că se discută ideea asta conform căreia altă dată “ nici nu cârteai în fața profesorului”. Corect! Dar altă dată disciplinarea se făcea de multe ori prin violență fizică. Pot confirma persoanele ce au trăit în comunism.
Profesorul avea acest drept să te ciupească, să te tragă de urechi, să îți dea “castane” în cap. Educația și acasă și la școală nu de puține ori era bazată pe frică. Așa era atunci. Asta funcționa și copilul era “ un sfânt” în general de frica de bătaie, nu contau implicațiile psihologice pe termen lung. Nici nu se știau prea multe. Acum, avem atât de multă informație încât doar să nu vrei nu te poți un pic educa pe această zonă.
În spatele comportamentului disruptiv al elevului întodeauna se ascunde ceva. Tu ca părinte și profesor ar fi de preferat să vezi ce se ascunde. Unii copiii trăiesc adevărate drame acasă. Aceștia sunt simptom al familiei. Alții sunt niște răsfățați și au impresia că li se cuvine tot. Pentru unii intervin părinții la profesori pentru a i ajuta să iasă din probleme grave. De exemplu, dacă elevul a absentat enorm și tu ca părinte intervii la director, diriginte etc să nu rămână repetent sau să îl treacă clasa chiar dacă nu depune absolut niciun efort, atunci toată lumea își pierde autoritatea. Copilul ăla nu învață nimic decât că atunci când fac probleme întodeauna cineva “ îi scoate”. Ce autoritate să mai ai ca profesor când tu îl treci deși nu face absolut nimic? Deci, în spatele comportamentului se ascunde ceva. Profesorul, părintele, psihologul școlii să-și facă treaba și să încerce să-l ajute. Alți profesori sunt extrem de pasivi, nu au fermitate, nu au regului. Îi lasă să facă ce vor. Așa se produce haosul. Consider că o relație de comunicare părinte, profesor, elev e foarte importantă. Apoi, să nu uităm că educația începe în familie.
Dacă acolo sunt probleme, atunci sub o formă sau alta se va reflecta în ceea ce simte și face copilul. Familia e decisivă. Pentru a corecta comportamentele problemă e nevoie de un efort conjugat parinte-psiholog-profesor.
Profesorul e aproape co-terapeut. Aici e o problemă. Dacă tu nu reușești să-ți stăpânești furia în fața elevului și devii isteric, pe bune, ce aștepți de la un copil aflat în formare? Ideea este că fiecare parte responsabilă de educația copilului să-și facă partea. Psihologii trebuie să colaboreze cu profesorii pentru a i ajuta cum să depășească problemele ce apar. Cum să răspundă la un comportament dificil? Să facă strategii împreună. Nu e simplu, dar până la urmă noi adulții suntem responsabili să-i învățăm, să-i ajutăm, să-i direcționăm. Ideea este să ne facem treaba suficient de bine. Nimeni nu-i perfect”, arată Cecilia Ardusătan, pentru ziarmm.ro.
Dragoș HOJDA