- Publicitate -
Ad imageAd image

RABLA LOCAL se amană pentru anul viitor. Care este explicația

Ad imageAd image
Ad imageAd image

Administrația Fondului pentru Mediu a anunțat zilele trecute că intenționează să simplifice procedurile de accesare a
proiectelor finanțate din Fondul pentru mediu prin descentralizarea unor programe, cu ajutorul primăriilor care se vor implica direct în analiza și implementarea proiectelor, așa cum este cazul Programului de casare a autovehiculelor uzate.

„În acest context, ghidul Programului privind casarea autovehiculelor uzate va suferi modificări, urmând ca sesiunea de lansare să aibă loc în prima parte a anului 2023. Perioada și modalitatea de depunere a cererilor de finanțare, însoțite de documentația aferentă, se vor stabili prin dispoziția președintelui AFM”, precizează AFM.

Dacă acest program va deveni realitate, atunci maramureșenii care dețin o mașină mai veche de 15 ani vor putea primi de la primăria de care aparțin un voucher în valoare de 3000 de lei, fără însă a fi obligați prin lege să folosească banii aceștia pentru a-și cumpăra o mașină nouă.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
- Advertisement -
Adaugă un comentariu