- Publicitate -
Ad imageAd image

INEDIT – Maramureșul exportă caini și pisici. Vezi unde se trimit animalele de companie

Ad imageAd image
Ad imageAd image

Puțină lume știe, dar Maramureșul are, în zona Băii Mari, un centru de colectare caini și pisici, în primele 9 luni ale acestui an fiind livrate către țările comunitare un număr de 335 de caini și 48 de pisici.

„Exportăm caini și pisici, în Suedia, Norvegia, Danemarca pe bani frumoși. De la 3 animale în sus se consideră circulație comercială. În ideea în care nu îi ascunzi în portbagaj. De la trei animale în sus, animalele trebuie însoțite de documente veterinare și pleacă din centre de colectare, de unde statusul de sănătate este adus la nivelul țărilor din care pleacă. Lucrurile merg înspre bine, pentru că cainii comunitari care se adună și care se castrează, se introduc în aceste centre, o parte din ei sunt repuși în mediul lor natural, de unde au fost extrași, dar o parte din ei iau calea acestor țări. Unii sunt adoptați la distanță și se plătesc sume importante de bani pentru procurarea hranei și documentelor de anumite entități. Ne ajută să avem și un control asupra bolilor la aceste specii”, a declarat, în cadrul ședinței de Colegiu Prefectural de azi, 26 octombrie, Vasile Pop, directorul adjunct al DSVSA Maramureș.

Prefectul Rudolf Stauder a cerut Direcției Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Maramureș să verifice condițiile în care sunt ținute aceste animale care ajung printre străini. Oficialii DSVSA MM spun că se fac controale privind bunăstarea animalelor, nefiind depistate probleme pană la acest moment.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
- Advertisement -
Adaugă un comentariu