Președintele Consiliului Județean Maramureș, Ionel Bogdan, anunță că a fost semnat contractul de finanțare pentru proiectul de reabilitare a 12 gospodării din satul Breb.
Astfel vor fi reabilitate gospodării vechi de mai bine de 80 de ani, iar pentru fiecare astfel de gospodărie vor fi alocați 60.000 euro.
”Astăzi, la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, am semnat împreună cu ministrul Marcel Boloș contractul de finanțare a proiectului prin care vom reabilita 12 gospodării vechi de peste 80 de ani din satul Breb, Maramureș.
Breb este cel mai vizitat sat din Maramureș, unul dintre cele mai frumoase și cunoscute sate din România, care este promovat și peste hotare pentru unicitatea sa, element care i-a adus prestigiul de care se bucură astăzi.
Demersurile pentru acest proiect le-am început încă din această vară, când am semnat Acordul de parteneriat cu Ordinul Arhitecților Filiala Nord-Vest și Primăria Ocna Șugatag.
În prima fază, au fost cuprinse 8 case pentru reabilitare, însă am reușit ca în final să obținem finanțarea pentru reabilitarea a 12 gospodării tradiționale din Breb.
În a doua etapă, prin parteneriatul cu Ordinul Arhitecților vom identifica alte patru localități din toate cele patru țări ale Maramureșului și vom demara un program județean de reabilitare, conservare și punere în valoare a patrimoniului local. În această etapă, vom reabilita centrele localităților cu gospodăriile și instituțiile aferente.
Valoarea totală a proiectului este de 5,1 milioane lei. Finanțarea este asigurată prin Programul Național de Redresare și Reziliență – PNRR – și fonduri proprii ale Județului Maramureș.
Practic, pentru fiecare gospodărie tradițională se alocă 60.000 euro pentru reabilitare. Prin implementarea acestui proiect păstrăm vie arhitectura specifică Maramureșului, patrimoniul local și cultural pe care l-am moștenit și contribuim la dezvoltarea turismului în județul nostru.
Mulțumesc domnului ministru Marcel Boloș pentru sprijinul oferit acestui proiect și pentru susținerea pe care o acordă proiectelor de dezvoltare a Maramureșului. Mulțumesc reprezentanților Ordinului Arhitecților din România Filiala Nord-Vest pentru colaborare și pentru implicarea în realizarea acestui proiect. De asemenea, mulțumesc primarului Ioan Oanea pentru sprijin și echipei de proiect din cadrul Consiliului Județean Maramureș”, a precizat Ionel Bogdan.
Vlad HERMAN