Administrația Fondului pentru Mediu a anunțat că în perioada 01 noiembrie 2022, ora 10.00 – 15 decembrie 2022, ora 23.59, în limita bugetului maxim eligibil prealocat, se desfăşoară prima rundă de atragere de fonduri în cadrul Programului „Prima conectare la sistemul public de alimentare cu apă şi canalizare” finanţat din PNRR.
AFM arată că cererile de finanţare se vor transmite la AFM prin aplicaţia informatică destinată programului care va fi disponibilă pe site-ul instituţiei, www.afm.ro.
„În cadrul Programului se acordă finanţare pentru realizarea ţintelor cuprinse în Investiţia 3 – Sprijinirea conectării populaţiei cu venituri mici la reţelele de alimentare cu apă şi/sau canalizare existente din cadrul Componentei C1: Managementul Apei şi contribuie la îndeplinirea Reformei 1. Consolidarea cadrului de reglementare pentru managementul sustenabil al sectorului de apă şi apă uzată şi pentru accelerarea accesului populaţiei la servicii de calitate conform directivelor europene.
Măsura vizează sprijinirea familiilor şi persoanelor singure cu venituri reduse (care au media veniturilor băneşti nete lunare sub salariul minim brut pe ţară garantat la plată pe membru de familie) pentru plata cheltuielilor de branşare/racordare la sistemul public de alimentare cu apă şi/sau de canalizare.
Solicitanţii care pot depune cereri de finanţare sunt Operatorii de servicii de utilităţi publice/operatorii regionali de servicii de utilităţi publice din sectorul de apă/apă uzată, astfel cum sunt definiţi la art. 2 lit. g) şi h) din Legea 51/2006 a serviciilor comunitare de utilităţi publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Pe lângă celelate criterii de eligibilitate aplicabile, aceştia sunt eligibili sub condiţia încheierii de parteneriate (în calitate de Lideri), cu UAT sau cu ADI. Alocarea financiară acordată prin PNRR pentru lucrările de branşare/racordare a gospodăriilor vulnerabile la sistemul public de alimentare cu apă şi de canalizare din cadrul Investiţiei I3 este de 168.000.000 Euro”, arată AFM.
Valoarea maximă eligibilă a proiectului corespunde unui cost unitar de cel mult 1.900 euro/gospodărie racordată şi/sau branşată la sistemul public de alimentare cu apă şi de canalizare, fără TVA. Mai spunem doar că rata de finanţare acordată prin PNRR este de 100% din valoarea cheltuielilor eligibile ale proiectului fără TVA.
Dragoș HOJDA