Închirierea unei locuințe este o practică destul de răspândită în România, în special în orașele mari, cu centre universitare importante sau care oferă mai multe oportunități pe piața muncii, dar de foarte multe ori veniturile din chirii nu sunt declarate la Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF).
Legislația îi obligă pe cei care realizează venituri din închirierea sau subînchirierea atât a bunurilor mobile cât și imobile. Adică, orice persoană închiriază o locuință sau o cameră într-o locuință, ar trebui să-și declare acele venituri.
Ghidul ANAF al chiriilor ne indică toate obligațiile fiscale și care sunt sancțiunile pentru nerespectarea lor, dar, pentru a nu ne pierde în detalii, în rândurile de mai jos puteți găsi esențialul care trebuie știut de oricine realizează venituri din chirii și vrea să nu aibă probleme cu statul.
Codul fiscal clasează chiriile la „venituri din cedarea folosinței bunurilor”. Veniturile din închirierea imobilelor sunt impozabile și trebuie declarate la ANAF. Nu este o opțiune, ci o obligație prevăzută prin lege.
Pentru înregistrarea unui contract proprietarul trebuie să solicite o „cerere de înregistrare a contractelor de locațiune” (formularul 168), ce poate fi depusă și electronic, prin Spațiul Privat Virtual (SPV), administrat de ANAF.
Principalul avantaj pe care înregistrarea la ANAF a contractului de închiriere este acela că proprietarul îl va putea evacua imediat pe chiriașul rău-platnic.
Ca să declare o chirie, proprietarul trebuie să completeze o declarație unică pe care o poate depune online în termen de 30 de zile de la încheierea contractului. Declarația unică este formularul 212. (alegeți cea mai recentă variantă, care ar trebui să fie prima de sus din lista pe care o veți găsi AICI).
Integral pe wall-street.ro