Nu a fost deloc ușor să supraviețuiești în orfelinatele din Romania anilor comunismului. Și în Maramureș sunt destui cei care au suferit traume de neimaginat în aceste orfelinate, traume care nu se vor vindeca niciodată și despre care nu vrei să vorbești.
Sirmanca Fekete, o supraviețuitoare a căminului pentru minori cu handicap și bolnavi mintal de la Cighid, a depus în această săptămană mărturie la Consiliul Europei în sprijinul unei moțiuni înaintate de Justice Initiative.
„În 1988, când aveam 3 ani, am fost plasată într-un cămin pentru minori cu handicap și bolnavi mintal. Chiar dacă nu eram deloc handicapată, eram doar puțin mai slabă decât copiii de vârsta mea. Dar regimul Ceaușescu dorea o societate plină de copii puternici și sănătoși. Cei care păreau slabi nu erau considerați utili și, prin urmare, erau trimiși în instituții. Această instituție numită Cighid, cu aproximativ 100 de copii, era de fapt un lagăr al morții. Nimeni nu ne ținea în brațe sau se juca cu noi, ne legănam singuri înainte și înapoi. Asistentele nu ne dădeau haine, eram dezbrăcați, nu exista încălzire, primeam doar puțină mâncare și eram lăsați în întuneric.
Cea mai urâtă amintire pe care o am este aceea că noi, copiii, plângeam în permanență pentru că asistentele ne lăsau goi în paturi pline cu urina noastră și în fecalele noastre. Mulți dintre noi au fost, de asemenea, bătuți și violați. Asta s-a întâmplat acum 33 de ani, dar până astăzi am coșmaruri și mi-e foarte frică de întuneric. Apoi fiica mea mă trezește și îmi spune că strig „nu mă bateți”, le-a spus Fekete celor de la Consiliul Europei.
Dragoș HOJDA