- Publicitate -
Ad imageAd image

PROIECT – O nouă condiție pentru a putea cere reducerea perioadei de suspendare a permisului auto

Ad imageAd image
Ad imageAd image

O nouă condiție pentru a putea cere reducerea perioadei de suspendare a permisului auto. Este vorba despre Propunerea legislativă pentru completarea articolului 104 din Ordonanța de Urgență nr.195 din 12 decembrie 2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată în Monitorul Oficial nr.670 din 3 august 2006, cu modificările și completările ulterioare.

„Prezenta inițiativă legislativă își propune condiționarea reducerii perioadei de suspendare a dreptului de a conduce și de prezentarea chitanței care face dovada achitării amenzii contravenționale aplicate, ca urmare a săvarșirii contravenției pentru care legea prevede suspendarea dreptului de a conducere”, se arată în Expunerea de Motive la acest proiect de lege.

Dacă această inițiativă legislativă va fi publicată în Monitorul Oficial, atunci veți putea cere reducerea perioadei de suspendare a exercitării dreptului de a conduce dacă sunt îndeplinite cumulativ trei condiții, respectiv ați fost declarat admis la testul de verificare a cunoașterii regulilor de circulație, respectiv ați obținut permisul de conducere cu cel puțin un an înainte de săvărșirea faptei. A treia condiție este să prezentați dovada achitării amenzii aplicate pentru săvarșirea contravenției care a determinat suspendarea permisului de conducere.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
- Advertisement -
Adaugă un comentariu