Au trecut cațiva ani buni de cand lumea s-a mobilizat pentru a salva biserica de la Buteasa. Și de atunci se caută finanțare.
„Ne-am apucat de proiectul de restaurare a structurii (partea cea mai dificilă). Apoi să căutăm finanțare. Mizăm pe lucrările de sprijinire făcute acum doi ani, dar este adevărat ca finanțarea ar trebui găsită cât de repede”, a declarat, pentru ziarmm.ro, arhitect Laura Zaharia.
Vă reamintim că Asociaţia R.O.S.T. (Reabilitarea Organică a Satului Tradiţional) Maramureş tragea încă din 2019 un semnal de alarmă cu privire la degradarea bisericii vechi de peste 4 secole din Buteasa. Și de atunci banii nu s-au găsit pentru a reda lumii acest monument istoric pe cale să se distrugă din cauza lipsei banilor.
Dragoș HOJDA