- Publicitate -
Ad imageAd image

TOȚI OCHII PE CUPROM – Ce amendă a dat Garda de Mediu. Apele continuă să iasă în stradă

Ad imageAd image

Toți ochii sunt acum pe Cuprom. Apele care ies din incinta zonei respective a devenit subiectul zilei inclusiv la nivel național, fiind readusă în atenția opiniei publice poluarea pe care o produc vechile zone legate de minerit. Azi, 30 septembrie, am fost în zonă și apele continuă să iasă în stradă. Tot azi cei de la Garda de Mediu Maramureș vor ieși în teren din nou, dar de data aceasta cu unul din reprezentanții societății care răspunde de această zonă. Urmează a se stabili dacă apele respective înseamnă sau nu poluare.

„Ieri am fost acolo, azi vom merge din nou cu reprezentantul societății care răspunde de zonă. Amonte de platforma Cuprom zona nu este canalizată și toată apa intră în zona Cuprom. Toate apele intră pe unde a fost candva calea ferată. Am cerut sprijinul celor de la Apele Romane, au venit și au prelevat probe și urmează să vedem ce spun rezultatele, dacă avem sau nu poluare. Noi am aplicat celor de la Cuprom o sancțiune, dar pe altceva. Acolo s-au început niște lucrări fără a exista acord de la Agenția pentru Protecția Mediului. Amenda a fost de 50 mii lei. Vom vedea ce se întamplă de acum înainte. Noi ne-am făcut treaba noastră, ce putem face pe lege”, a declarat, pentru ziarmm.ro, Marcela Chindriș, comisa-șef al Gărzii de Mediu Maramureș.

Cei de la APM Maramureș spun că a fost făcută o solicitare pentru ceva lucrări în zona Cuprom, dar a fost respinsă, fiind necesare o serie de clarificări legate de ceea ce se dorește exact a se face acolo.

Fotografiile făcute chiar azi, 30 septembrie, în zona Cuprom nu mai au nevoie de comentarii.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu