În Monitorul Oficial nr.884/08.09.2022 a fost publicată O.U.G. nr.121/2022 privind stabilirea unor măsuri aplicabile managementului produselor fertilizante, precum și pentru modificarea Legii nr. 232/2010 privind regimul de import al mostrelor de îngrășăminte și al îngrășămintelor. Direcția pentru Agricultură Maramureș precizează că adoptarea măsurilor legislative prevăzute în actul normativ va contribui la comercializarea produselor fertilizante pe teritoriul României în acord cu noua legislație europeană în vigoare.
„Măsurile propuse vor asigura, de asemenea, trasabilitatea produselor fertilizante comercializate în România și, totodată, vor proteja producătorii agricoli în vederea folosirii de produse de calitate și cu eficiență maximă pentru utilizarea în agricultură. Prin actul normativ adoptat se reglementează regimul juridic al următoarelor categorii de produse fertilizante: care nu dețin marcaj CE, care dețin marcaj CE, testate și autorizate în spațiul Uniunii Europene, autorizate în condițiile pedoclimatice din România, îngrășăminte, amelioratori de sol și nutrienți utilizați în agricultura ecologică.
Potrivit prevederilor art.21 din actul normativ anterior menționat ”(1)Operatorii economici care pun la dispoziţie pe piaţă produse fertilizante şi care sunt înregistraţi la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului anterior intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă au obligaţia să se înregistreze la direcţiile pentru agricultură judeţene şi a municipiului Bucureşti, denumite în continuare DAJ, pe raza teritorială unde îşi desfăşoară activitatea, cu privire la comercializarea produselor fertilizante, în termen de cel mult 90 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a prezentei ordonanţe de urgenţă”, a declarat Virgil Țînțaș, directorul Direcției pentru Agricultură Maramureș.
Tot în actul normativ amintit se mai precizeazîă că „operatorii economici care pun la dispoziţie pe piaţă produse fertilizante şi care se înregistrează la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului ulterior datei publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a prezentei ordonanţe de urgenţă au obligaţia să se înregistreze la DAJ pe raza teritorială unde îşi desfăşoară activitatea, cu privire la comercializarea produselor fertilizante, în termen de cel mult 90 de zile de la data înregistrării la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului.
„În vederea înregistrării la DAJ, operatorii economici prevăzuţi la alin. (1) şi (2) depun o cerere însoţită de copia certificatului de înregistrare la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului.” Totodată, Ordonanța stabilește sistemul de contravenții și sancțiuni în domeniul produselor fertilizante. Actul normativ prevede dispoziții tranzitorii pentru produsele fertilizante autorizate și în curs de autorizare în baza actualului cadru național de reglementare în domeniu. Ordonanța reglementează și modalitatea de recunoaștere reciprocă a produselor fertilizante testate în alte state membre UE și asigură cadrul legal referitor la introducerea în țară a acestora”, a concluzionat directorul Executiv Ing. Ţînţaş Virgil.
Dragoș HOJDA