Administrația Națională de Meteorologie a dat publicității prognoza meteo valabilă pentru următoarele 14 zile valabilă pentru regiunea Maramureș. Meteorologii precizează că valorile maxime medii se vor situa în general în jurul mediilor multianuale. Temperaturile medii diurne în prima săptămână se vor încadra între 18 și 22 de grade, cu cea mai ridicată valoare urmând a se înregistra în zilele de 30 septembrie și 1 octombrie și cea mai coborâtă în 28 septembrie.
Potrivit ANM, în cea de a doua săptămână vor marca o scădere până spre 17 grade. Valorile minime medii se vor încadra în prima săptămână între 8 și 11 grade, cu cea mai ridicată valoare urmând a se înregistra în ziua de 27 septembrie și în intervalul 1 – 2 octombrie, iar cea mai coborâtă în zilele de 26 și 29 septembrie. În cea de a doua săptămână, valorile medii nocturne vor marca o scădere treptată până spre 6 grade. Probabilitatea pentru precipitații va fi mai ridicată până în jurul datei de 4 octombrie, când local se vor înregistra cantități mai importante de apă.
Dragoș HOJDA