Nu de puține ori, băimărenii care locuiesc în zonele de case s-au lans că nu vine nimeni să le ridice deșeurile vegetale. Mormane de crengi sau alte frunze erau scoase la porți și zăceau acolo zile bune. Tocmai pentru că suntem într-o perioadă în care cresc cantitățile de deșeu vegetal, ADI Deșeuri Maramureș reamintește regulile după care se ridică acesta din Baia Mare, în special în zona de case.
Oficial ni se spune că sunt doi operatori care au obligația să colecteze acest tip de deșeu, în funcție de proveniența sa și cantitatea generată, respectiv Drusal, în baza contractului cu ADIGIDM, sau Serviciul Public Ambient Urban (SPAU), aflat în subordinea Primăriei Baia Mare
„Drusal, conform art 13 din caietul de sarcini, are obligația să ridice resturi vegetale din curte: frunze, nuiele mărunțite, flori, plante de casă, rumeguș, fân. Acestea trebuie să se încadreze ca volum în limita pubelei de 120 de litri destinată deșeului rezidual. Vor fi ridicate DOAR în ziua în care este programată colectarea deșeului rezidual. Recomandăm ca aceste deșeuri să fie depuse în pubelă. Drusal NU poate să refuze ridicarea acestora. Vă rugăm să ne sesizați orice încălcare a obligației.
SPAU are obligația să colecteze din zona de case deșeurile vegetale din grădini (crengi sau deșeuri vegetale ale căror volum depășesc capacitatea pubelei de 120 litri). Acestea vor fi ridicate în baza unei solicitari telefonice, în ziua din săptămână dedicată cartierului în care locuiți. Nr de telefon pus la dispoziție de SPAU este 0262226407 (luni-joi între orele 8-15, vineri în intervalul orar 8-13)”, precizează ADI Deșeuri Maramureș.
Serviciul Public Ambient Urban va ridica deșeurile vegetale după următorul orar în zona de case:
Luni – Cartier Valea Borcutului (între str Victoriei și zona Livadă)
Marți – Cartier Săsar ( intre străzile Nucului, Victor Babeș și Iuliu Maniu); Cartier Valea Roșie (între străzile I. Maniu și Fierăstrăului)
Miercuri – Cartier Griviței (intre str Fierăstrăului și 8 Martie)
Joi – Cartier Ferneziu și Cartier Firiza
Vineri – Caryier Orasul Vechi ( între străzile Șincai, V.Lucaciu și Horea)
Sâmbătă – Cartier Vasile Alecsandri (zona de case între străzile Republicii, Izvoarele, Mihai Eminescu, Universității, V. Alecsandri)
Duminică – Cartierul Progresul (între străzile V. Alecsandri, Hortensiei, Culturii și 22 Decembrie)
Autoritățile mai spun că tot SPAU are obligația să ridice toate deseurile vegetale din zona punctelor comune de colectare, cu precizarea că „SPAU poartă responsabilitatea încălcării programului de ridicare pentru deșeurile care-i revin în sarcină!”.
Dragoș HOJDA