După ani și ani: Se inaugurează podul de la Ulmeni

Ad imageAd image
Oferte turism în Grecia 2026 cu plecări din Baia Mare și Cluj. Vezi toate zborurile.Oferte turism în Grecia 2026 cu plecări din Baia Mare și Cluj. Vezi toate zborurile.

Duminică, 2 octombrie, va avea loc inaugurarea podului peste râul Someș de la Umeni, un obiectiv care a iscat un râu de comentarii în ultimii ani.

Și asta pentru că părea că nu va mai fi gata niciodată, așa cum s-a întâmplat de-a lungul vremii cu multe investiții din țara noastră.

Deși trebuia finalizat în 2017, la doi ani de la debutul lucrărilor (2015), podul a fost gata abia după șapte ani, din cauza a nenumărate probleme, inclusiv insolvențe. Până la urmă e bine că s-a făcut, dar nu poți să nu remarci, încă o dată, modul cum decurg astfel de investiții într-un sistem bolnav și plin de încregături de tot felul, așa cum e la noi. Te întrebi dacă nu era mai bine să vină… chinezii, să-l rezolve în câteva luni. Căci au experiență cu investiții serioase, inclusiv prin Africa. Dar până atunci, să mai dăm un ”like” pentru câte o asfaltare de drum.

Și dacă tot vorbim de poduri, în mai 2022, în Cehia, a fost inaugurat cel mai lung pod pietonal suspendat din lume, care are o lungime de 721 de metri, pod ce a fost construit în doi ani.

Vlad HERMAN

Sursa foto: Lucian Morar

Distribuie articolul
- Advertisement -
Adaugă un comentariu