- Publicitate -
Ad imageAd image

Corupţie: UE ameninţă Ungaria că îi taie 7,5 miliarde de euro din finanţare

Ad imageAd image
Ad imageAd image

Comisia Europeană a propus duminică statelor membre să suspende 7,5 miliarde de euro din finanţarea europeană către Ungaria din cauza riscurilor legate de corupţie, în aşteptarea implementării reformelor, informează France Presse, transmite AGERPRES.

„Ungaria s-a angajat să informeze Comisia cu privire la punerea în aplicare a măsurilor de remediere a situaţiei până la 19 noiembrie. Vom reevalua situaţia şi vom acţiona în consecinţă”, a declarat comisarul UE pentru buget Johannes Hahn într-o conferinţă de presă.

În aprilie, Comisia Europeană a lansat împotriva Ungariei o procedură nefolosită până atunci, ce poate duce la suspendarea finanţării europene a cărei utilizare este ameninţată de probleme de corupţie sau lipsa controlului judiciar într-o ţară.

Decizia finală revine Consiliului, instituţie ce reprezintă statele membre, care are la dispoziţie o lună pentru a decide. Perioada poate fi prelungită cu încă două luni.

În încercarea de a răspunde preocupărilor Bruxellesului, Budapesta a anunţat o serie de măsuri, inclusiv înfiinţarea unei „autorităţi independente” pentru combaterea corupţiei şi creşterea transparenţei în procedurile de achiziţii publice.

Budapesta încearcă de asemenea să convingă Bruxellesul să-i deblocheze planul de relansare post-COVID (5,8 miliarde de euro subvenţii). Ungaria este singura ţară din UE al cărei plan nu a primit încă undă verde de la Comisia Europeană, din aceleaşi motive legate de respectarea statului de drept, aminteşte

Distribuie articolul
ARE SENS?
Adaugă un comentariu