- Publicitate -
Ad imageAd image

REGULĂ – Pacienţii nu trebuie să plătească testul anti -Covid 19 la internarea într-un spital

Ad imageAd image
Ad imageAd image

Prof. univ. dr. Alexandru RAFILA, ministrul Sănătăţii a aprobat un Ordin de ministru privind unele măsuri ce se aplică de unităţile sanitare, în situaţii de risc epidemiologic de infectare cu virusul SARS-CoV-2. Ministerul Sănătății precizează că potrivit documentului, în vederea prevenirii şi limitării infecţiilor asociate asistenţei medicale, unităţile sanitare publice pot organiza testarea pacienţilor pentru detecţia infecţiei cu virusul SARS-CoV-2, în cadrul activităţii de screening la internare.

„Costurile activităţii de screening sunt suportate de unitatea sanitară publică din venituri proprii. Managerii unităţilor sanitare publice au obligaţia de a dispune măsurile necesare în vederea asigurării accesului pacienţilor în unităţile sanitare publice, precum şi accesului acestora la serviciile medicale, fără prezentarea rezultatului unui test pentru detecţia infecţiei cu virusul SARS-CoV-2.

Nerespectarea acestor prevederi de către managerii unităţilor sanitare publice constituie cauză de încetare a contractului de management, conform art. 184 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare”, arată Ministerul Sănătății.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
- Advertisement -
Adaugă un comentariu