- Publicitate -
Ad imageAd image

NOUTATE – Noi norme pentru îngrijirea medicală la domiciliu

Ad imageAd image

Îngrijirea medicală și conexă actului medical la domiciliu se efectuează numai la indicația medicului. Este un lucru specificat clar în Ordinul Ministerului Sănătății 2520 din 2022, care a apărut recent în Monitorul Oficial și care introduce noi reguli privind serviciile de îngrijiri medicale.

Potrivit acestuia, serviciile de îngrijiri ce pot fi acordate la domiciliul pacienților de acum înseamnă preluarea pacientului în maximum 48 de ore de la solicitare, stabilirea planului detaliat de îngrijiri la domiciliu, împreună cu medicul care le-a recomandat, consilierea și instruirea pacientului și a familiei, evaluarea de etapă, la o lună pentru cazurile acute, la șase luni pentru cazurile cronice, respectiv ori de câte ori este necesar, dacă planul de îngrijiri la domiciliu cuprinde precizări în acest sens. Urmează monitorizarea temperaturii, respirației, pulsului, tensiunii arteriale, diureză, scaun. Tot aici intră și toaleta pacientului cu probleme medicale și/sau imobilizat:

Ordinul amintit mai sus face referire și la manevre terapeutice, tehnici de îngrijiri chirurgicale, monitorizarea dializei peritoneale. Pentru maramureșeni este important să știe că dotarea minimă obligatorie și condițiile de organizare a dispeceratului pentru îngrijiri la domiciliu sunt de acum: Spațiu dispecerat – minimum o încăpere, cu acces direct, ventilată și luminată și cu posibilitatea accesului la grup sanitar cu chiuvetă și apă curentă: „Organizare –
spațiu (de exemplu, frigider) pentru colectarea deșeurilor medicale (după caz – în funcție de serviciile oferite), spațiu/mobilier destinat depozitării recipientelor care se vor utiliza pentru colectarea deșeurilor medicale (după caz – în funcție de serviciile oferite), asigurarea protecției datelor cu caracter personal pentru arhiva electronică.

Ordinul amintit mai sus stabilește și dotarea minimă care trebuie să existe atunci cand vorbim de îngrijiri la domiciliu, respectiv birou, scaun, echipamente IT/calculator/laptop pentru stocarea electronică a bazei de date a serviciilor efectuate/conexiune la internet/imprimantă (după caz), telefon/alte mijloace de comunicare, spațiu/mobilier/rafturi pentru arhiva fizică (fișe, recomandări medicale etc.) cu asigurarea protecției datelor cu caracter personal, registre de evidență privind furnizarea îngrijirilor medicale la domiciliu în care se vor consemna datele beneficiarului, medicul care a indicat/recomandat îngrijirile medicale la domiciliu, precum și serviciile furnizate, persoana care a furnizat serviciile, data și ora, cel puțin o trusă standard de prim ajutor, dar și materiale dezinfectante/materiale sanitare cum ar fi ace, seringi, mănuși, tampoane, materiale consumabile de tip vacutainere, soluții perfuzabile, truse de perfuzie, catetere periferice, tensiometru etc.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu