- Publicitate -
Ad imageAd image

BAIA MARE – Street Delivery se amână pentru primul weekend al lunii octombrie

Ad imageAd image

Festivalul Street Delivery Baia Mare, care urma să debuteze zilele acestea, în Parcul Dacia din oraş, a fost reprogramat în perioada 1-2 octombrie. Și totul din cauza codului portocaliu emis de autorități, care a speriat organizatorii evenimentului. Ploaia a dat peste cap totul.

„Am lansat acest festival, în anul 2016, tot pe o ploaie torenţială, ceea ce nu ne-a împiedicat să ne distrăm în stradă, cu performeri şi trupe emergente, meşteşugari sau reprezentanţi ai societăţii civile. Anul acesta, evenimentul urma să aibă loc în Parcul Dacia, un loc părăsit, în care este dificil, pe vreme neprielnică, să asigurăm cele mai bune condiţii pentru publicul nostru. Prognozele meteo nu ne încurajează. Se pare că oraşul va fi spălat de ploi în fiecare săptămână, până la începutul lunii octombrie.

Ţinând cont şi de calendarul public local, am reprogramat în acest interval festivalul, cu speranţa de a-i avea alături pe toţi cei care aşteptau un nou eveniment din zona alternativă, iubitorii de artă contemporană, tinerii care susţin iniţiativele civice, oamenii care doresc să se întâlnească în agora pentru a pune în discuţie soarta oraşului lor. Programul evenimentului rămâne neschimbat. Speram să vă avem alături în Parcul Dacia, în perioada 1-2 octombrie 2022”, spune Izabella KisKasza, Fondator Street Delivery Baia Mare.
Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu