Miercuri după amiază, Sala Polivalentă “Lascăr Pană” din Baia Mare a fost gazda partidei dintre CS Minaur și CSU din Suceava, meci contând pentru prima etapă a sezonului 2022-2023 din Liga Zimbrilor. Un meci restanță din prima etapă, amânat pentru că Minaur a jucat în cupele europene. Din păcate, nici de această dată n-a ieșit așa cum trebuie, sucevenii reușind să se impună pe terenul nostru cu 28-30 (14-15), într-un meci pe care l-au controlat.
Minaur trebuie să strângă rândurile, pentru că sezonul este abia la început și multe se pot întâmpla. Toată lumea spune că lotul de acum este mai puternic decât cel de anul trecut, însă acest amănunt trebuie să fie vizibil și pe teren.
Următorul meci pentru Minaur este returul cu Ferencvaros Budapesta din EHF European League, duminică, 4 septembrie, de la ora 16.00 (17.00 – ora României), în “Elek Gyula Arena” din Budapesta. Acolo vom avea o brigadă de arbitri din Islanda, formată din Jonas Eliasson și Anton Palsson, iar delegat EHF va fi Christian Kaschutz (Austria).
CS Minaur Baia Mare – CSU din Suceava: 28-30 (14-15)
- Sala Polivalentă “Lascăr Pană” din Baia Mare; cca 500 spectatori
- Au arbitrat: Ionuț Drăguț – Marian Drăghici (Adjud – Vrancea). Observator FRH: Cristian Potora (Cluj-Napoca).
- Aruncări de la 7m: 6-3 (toate transformate). Minute de eliminare: 10-12 (Fotache, Ratkovic, Nagy 3 – roșu în min. 58 / de la oaspeți, Bologa a văzut roșu direct în min. 28)
- CS Minaur: Anton Terekhov (6 intervenții), Barna Buzogany (o intervenție) – Stevan Vujovic 8 (3 din 7m), Anderson Mollino da Silva 7, Milan Kotrc 5, Tomas Cip 2, Nemanja Ratkovic 2, Daniel Bera 2, Bogdan Mănescu 1, Stefan Vujic 1, Tudor Buguleț, Robert Nagy, Gabriel Massuca Teca, Călin Căbuț, Viorel Fotache. Nu a jucat: Erik Pop. Antrenor: Alexandru Sabou
- Suceava: Darius Makaria (11 intervenții), Paul Simulescu – Vencel Csog 9 (5 din 7m), Adrian Tîrzioru 6, Claudiu Lazurcă 5 (unul din 7m), Pavel Loic 3, Răzvan Gavriloaia 2, Irakli Kbilașvili 2, Cosmin Lupu 1, Alexandru Bologa 1, Leonard Ștefan 1, Elod Szasz, Cătălin Zarițchi, Daniel Stanciuc, Adrian Urdă, Alex Dascălu. Antrenori: Petru Ghervan, Bogdan Șoldănescu, Iulian Andrei
Etapa 1
- CSM Constanța – CSM Focșani: 22-18
- AHC Potaissa Turda – SCM Politehnica Timișoara: 27-24
- ACS HC Buzău – Dinamo București: 22-34
- CSM București – CSM Oradea: 29-26
- CSM Bacău – CSM Odorheiu Secuiesc: 33-25
- CSM Vaslui – Steaua București: 31-32
- CS Minaur Baia Mare – CSU din Suceava: 28-30
Etapa a 2-a
- CSU Suceava – Dinamo (vineri, 2 septembrie, 17.30, Pro Arena). Arbitri: Ionuț Ifrim – Ovidiu Ilisei (Piatra Neamț). Observator: M. Brumaru (Focșani)
- CSM Focșani – CSM Bacău (sâmbătă, 3 septembrie). Arbitri: Laszlo Gal (Harghita) – Alexandru Constantin (București). Observator: I. Barbu (București)
- SCM Politehnica Timișoara – HC Buzău (sâmbătă, 3 septembrie). Arbitri: Anton Drăgănescu (Tg. Jiu) – Florin Rădulescu (Drobeta Turnu Severin). Observator: Alin Cîrligeanu (București)
- CSM Oradea – CSM Vaslui (duminică, 4 septembrie, 17.00). Arbitri: Claudiu Gorina – Florin Melencu (Craiova). Observator: Zamfir Mesaroș (Baia Mare)
- CS Minaur Baia Mare – CSM București (miercuri, 7 septembrie, 18.00)
- CSM Odorheiu Secuiesc – Potaissa Turda (miercuri, 7 septembrie, 18.00)
- Steaua București – CSM Constanța (miercuri, 7 septembrie, 18;30, Pro Arena). Arbitri: Sebastian Mârza – Cristian Nedelea (Cluj-Napoca). Observator: M. Barcan (Craiova)
Text și foto: csminaur.ro