- Publicitate -
Ad imageAd image

PROBLEME – McDonald’s nu acceptă condițiile stabilite de Primăria Baia Mare. Ce urmează

Ad imageAd image
Ad imageAd image

Firma care operează restaurantul McDonald’s din Baia Mare ar accepta extinderea sumei de chirie pe toată suprafața cu o singură condiție și anume de a nu mai plăti lunar cei 1,75 % din cifra de afaceri. Asta ar însemna 22.000 lei pe lună în plus. Într-o adresă transmisă Primăriei Baia Mare se precizează clar că cei care se ocupă de McDonalds nu vor condițiile impuse de Consiliul Local Baia Mare.

„În urma analizei condițiilor propuse, atat din punct de vedere financiar, cat si din ăunct de vedere al duratei, vă comunicăm prin prezenta că nu sunt suntem de acord cu încheierea unui contract de superficie în acești termeni și condiții, care, în opinia subscrisei, ar crea un dezechilibru contractual. Prezentul contract de asociere urmează să expire la finalul lui 2023, drept urmare societatea nu poate accepta modificarea condițiilor contractuale actuale, cu atat mai mult cu cat vorbim de condiții financiare semnificativ mai oneroase”, se arată în adresa cu pricina.
Totuși, cei care administrează McDonalds spun că suma fixă ar trebui să foe la nivelul sumei stabilită prin HCM in 2018, respectiv 96 lei/mp/an calculată la întreaga suprafață a terenului, respectiv 1600 mp.

Mai mult, cei de la McDonalds vor să facă investiții, un total de peste 700.000 de euro. Mai exact, o remodelare a fațadei clădirii, o reinventare a spațiului interios, inclusiv prin adăugarea conceptului de Mc Cafe și a conceptului Experience of the Future care va permite digitalizarea comenzilor pentru a oferi clienților o experiență completă.
Consilierilor locali li se cere să ia în considerare un termen de minim 15 ani pentru acordareea superficiei.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
- Advertisement -
Adaugă un comentariu