- Publicitate -
Ad imageAd image

ÎNCEPE ȘCOALA – Două clase cu predare în ucraineană în Baia Mare

Ad imageAd image
Prefectul Județului Maramureș, Rudolf Stauder, a participat ieri, 25 august, la întâlnirea organizată de Inspectoratul Şcolar Județean Maramureş, la care au participat reprezentanții instituțiilor publice care au atribuții în domeniul educațional și directorii unităților de învățământ din județ.
Potrivit informațiilor furnizate de către Prefectura Maramureș, în cadrul întâlnirii au fost discutate o serie de măsuri și aspecte care să asigure începerea anului școlar 2022-2023 în cele mai bune condiții atât pentru elevi, cât și pentru profesori.
„Situația autorizațiilor de funcționare a unităților de învățământ din județ şi a unităților conexe ISJ Maramureş, asigurarea condițiilor de funcționare a unităților şcolare din Maramureș cu respectarea ordinelor emise de ministrul sănătății şi educației au fost câteva dintre temele principale discutate. De asemenea, din această toamnă vor funcționa două clase cu predare în limba ucraineană, în cadrul Liceului Pedagic „Taras Sevchenko” din Sighetu Marmației, iar în perioada următoare vor fi stabilite detaliile necesare pentru înfințarea a două clase cu predare în limba ucraineană și pe raza municipiului Baia Mare. Aceste clase vor fi destinate copiilor ucraineni din Maramureș, care au rămas în județul nostru după declanșarea războiului din Ucraina”, a arătat prefectul Rudolf Stauder.
Dragoș HOJDA
Distribuie articolul
Adaugă un comentariu