- Publicitate -
Ad imageAd image

OFICIAL – Se dau bani pentru crescătorii de porci și păsări. Cați bani se pot lua

Ad imageAd image
Ad imageAd image

În Monitorul Oficial din data de 24 august a apărut o hotărare prin care se vor aloca sume pentru crescătorii de suine și păsări. Ajutoarele financiare reprezintă sumele care se acordă pentru susținerea unor cheltuieli angajate în perioada 24 februarie 2022 – 31 iulie 2022 necesare activităților de creștere și/sau reproducție a suinelor, respectiv de creștere și/sau reproducție și/sau incubație a păsărilor.

Banii ar urma să vină la cei care au depus cereri până la data de 30 septembrie 2022. Beneficiarii schemei de ajutor, conform documentului citat, sunt producătorii agricoli, crescători de suine sau păsări, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale și întreprinderi familiale constituite potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 44/2008 privind desfășurarea activităților economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 182/2016, cu modificările și completările ulterioare, și/sau persoane juridice, care dețin exploatații autorizate sanitar-veterinar.

Cei interesati sa primeasca acesti bani trebuie să îndeplinești în mod cumulativ următoarele condiții de eligibilitate, respectiv să fie înregistrați în registrul unic de identificare, denumit în continuare RUI, și să dețină cod unic de înregistrare atribuit de către APIA, să dețină exploatație cu cod ANSVSA, autorizată sanitar-veterinar, să desfășoare activitate de creștere și/sau îngrășare și/sau reproducție a suinelor în perioada 24 februarie 2022 – 31 iulie 2022, cu condiția menținerii activității până la data de 31 decembrie 2022, ajutorul de adaptare excepțional destinat sectorului suin se acordă pentru capacitatea de producție în condiții minime de bunăstare deținută de beneficiar, echivalent UVM, în funcție de categoriile de suine, respectiv suine la îngrășat și/sau animale de reproducție (scroafe și/sau scrofițe montate), cu scopul de a menține exploatația în bune condiții tehnologice.

Resursele financiare totale necesare implementării schemei de ajutor excepțional în sectoarele suin și avicol sunt de 129.166,292 mii lei, echivalentul sumei de 26.100 mii euro. Valoarea totală a schemei de ajutor excepțional este repartizată astfel: 71.759,050 mii lei, echivalentul sumei de 14.500 mii euro, pentru sectorul suine, 57.407,240 mii lei, echivalentul sumei de 11.600 mii euro, pentru sectorul avicol.

Valoarea totală ce poate fi acordată per beneficiar nu depășește echivalentul în lei a 150.000 euro pentru sectorul suin sau 100.000 euro pentru sectorul avicol. Cuantumul ajutorului excepțional care se acordă beneficiarilor din sectorul suin pe capacitatea de producție deținută este de 200 euro/UVM pentru capacitatea de producție animale de reproducție (scroafe și/sau scrofițe montate), respectiv 50 euro/UVM pentru capacitatea de producție suine la îngrășat.

Dragoș HOJDA

 

Distribuie articolul
- Advertisement -
Adaugă un comentariu