Accident la Ilba: Un bărbat a ajuns la spital

Ad imageAd image
Oferte turism în Grecia 2026 cu plecări din Baia Mare și Cluj. Vezi toate zborurile.Oferte turism în Grecia 2026 cu plecări din Baia Mare și Cluj. Vezi toate zborurile.

Marți, 23 august, la ora 06.52, polițiștii Serviciului Rutier Maramureș au intervenit la un accident rutier produs pe D.N. 1C, în localitatea Ilba.

La fața locului, polițiștii au constatat faptul că un tânăr de 27 de ani din Mireșu Mare, aflat la volanul unui autoturism, condus înspre municipiul Baia Mare, pe un sector de drum în aliniament, a intrat în coliziune cu un alt autoturism, condus de un bărbat de 63 de ani din Mocira. După impact, unul dintre autoturisme a părăsit partea carosabilă și a intrat în șanțul din partea dreaptă a sensului său de mers, unde lovește frontal un cap de pod.

În urma impactului a rezultat vătămarea corporală a bărbatului de 63 de ani, care a fost transportat la Spitalul Județean din Baia Mare în vederea acordării de îngrijiri medicale. Acesta a rămas internat.

Conducătorii autoturismelor au fost testați alcoolscopic, rezultatele fiind zero în ambele cazuri, fiind recoltate și probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, informează IPJ.

În continuare, polițiștii efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

 ZiarMM

Distribuie articolul
- Advertisement -
Adaugă un comentariu