Prefectul Județului Maramureș, Rudolf Stauder, împreună cu subprefectul Crina Fiorela Chilat și inspectorul școlar general, prof. Pop Mihai Cosmin, au avut ieri, 22 august, o ședință cu reprezentanții instituțiilor publice implicate în pregătirea începerii, în cele mai bune condiții, a anului școlar 2022-2023 la nivelul județului.
Potrivit informațiilor furnizate de către Prefectura Maramureș, în cadrul discuțiilor accentul a fost pus pe o serie de obiective care să asigure atât condițiile necesare desfășurării actului de predare, cât și siguranța elevilor.
Prefectul județului spune că principalele măsuri solicitate pentru a fi implementate cu celeritate sunt „ întocmirea și completarea documentațiilor pentru a se putea elibera autorizațiile de securitate în caz de incendiu, atestarea lucrărilor care urmăresc și asigură buna funcționare a centralelor termice și a altor surse de asigurare a căldurii, delimitarea cu exactitate a zonelor de competență a fiecărui profesor de serviciu și prezenta acestora în mijlocul elevilor, înființarea a 2-3 clase de elevi ucraineni, unde predarea să fie făcută în limba ucraineană, o colaborare cât mai eficientă și apropiată între directorii de școli și primari, asigurarea materialelor sanitare, inclusiv cele necesare pentru prevenirea răspândirii COVID-19, asigurarea burselor școlare în conformitate cu legislația în vigoare, respectiv asigurarea condițiilor igienico-sanitare pentru depozitarea produselor distribuite prin Programul “Lapte, corn și fructe””.
„Începerea anului școlar 2022-2023 cu asigurarea celor mai bune condiții de studiu pentru elevii maramureșeni este o prioritate pentru conducerea Instituției Prefectului Maramureș”, a spus Rudolf Stauder.
Dragoș HOJDA