Proiectul de lege care va permite șoferilor de mașini să conducă și motociclete trebuie promulgat de președinte și apoi publicat în Monitorul Oficial pentru a se putea aplica. Recent Curtea Constituțională a respins obiecția de neconstituționalitate, proiectul de lege privind completarea Codului Rutier fiind astfel declarat constituțional.
Curtea Constituțională „a respins, ca neîntemeiată, obiecția de neconstituționalitate formulată de Președintele României și a constatat că Legea pentru completarea art.24 ind.1 alin.(2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.195/2002 privind circulația pe drumurile publice este constituțională în raport cu criticile formulate. În esență, referitor la critica privind depășirea limitelor reexaminării, Curtea a reținut că, prin forma legii adoptată ulterior reexaminării, legiuitorul a realizat o corelare a noilor reglementări cu soluția legislativă existentă în actuala reglementare, această formă fiind menită să asigure integrarea organică a noilor dispoziții în ansamblul legislației, precum și punerea lor în acord cu prevederile actelor normative cu care se află în conexiune.
Astfel, Curtea a constatat că dispozițiile legii criticate au fost adoptate cu respectarea art.77 alin.(2) din Constituție, astfel cum acesta a fost interpretat în jurisprudența Curții Constituționale, și implicit a art.147 alin.(4) din Constituție referitor la efectele obligatorii ale deciziilor instanței constituționale.
În ceea ce privește critica potrivit căreia sintagma „experiență de cel puțin 2 ani de conducere pentru categoria de vehicule B” încalcă principiul clarității și previzibilității legii, Curtea a reținut că maniera de reglementare a dispozițiilor legale analizate nu le lipsește pe acestea de claritate, precizie și previzibilitate, înțelesul lor putând fi dedus din interpretarea sistematică a ansamblului normativ cu care acestea se află în relație. Astfel, Curtea a constatat că dispozițiile legii criticate respectă exigențele constituționale ale art.1 alin.(5) referitoare la claritatea și previzibilitatea legii”.
Potrivit acestui proiect de lege care merge la promulgare, șoferii trecuți de 24 de ani și care au o vechime la condus de cel puțin trei ani vor putea conduce motociclete de până la 125 cmc care au o putere maximă de 11kW. Însă este necesară absolvirea unui curs de pregătire practică de minimum 15 ore.
Dragoș HOJDA