În această săptămană, oficialii de la București au aprobat o hotărâre privind alocarea unei sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2021, pentru Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administraţiei, pentru finanțarea Programului Național de Dezvoltare Locală etapele I și II.
Guvernul a aprobat suplimentarea bugetului Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administraţiei cu suma de 100 de milioane de lei pentru continuarea proiectelor finanțate prin Programul Național de Dezvoltare Locală (etapele I și II). Guvernul spune că decizia este necesară pentru a se asigura continuitatea derulării programului în perioada următoare, prin onorarea solicitărilor de transfer înregistrate de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației până la data de 26 noiembrie 2021.
„Fondurile alocate prin Hotărârea de Guvern vor fi distribuite comunităților locale pentru plata facturilor emise ca urmare a lucrărilor realizate în proiecte finanțate prin acest Program. Plățile se fac în ordinea cronologică a solicitărilor și facturilor depuse de comunitățile locale. În cadrul PNDL etapa I, pentru perioada 2015-2023, sunt incluse la finanțare 4.509 de obiective de investiții, cu o valoare de aproximativ 15,4 miliarde lei, iar 3.311 obiective de investiții sunt finalizate.
În cadrul PNDL etapa a II-a, pentru perioada 2017-2022, sunt incluse la finanțare 7.231 de obiective de investiții, cu o valoare de aproximativ 30,97 miliarde lei, dintre care 2.941 obiective de investiții sunt finalizate. Pe PNDL I suma alocată este de 519.950.000 lei, din care suma de 519.931.000 lei a fost transferată beneficiarilor, respectiv pe PNDL II – suma alocată este de 5.637.138.000 lei, din care suma de 5.636.795.000 lei a fost transferată beneficiarilor”, anunță Guvernul.
Dragoș HOJDA