- Publicitate -
Ad imageAd image

PROPUNERE- Președinții consiliilor județene să beneficieze de mașină cu girofar

Ad imageAd image
Ad imageAd image

Președinții consiliilor județene ar putea folosi la deplasarea în teritoriu mașini cu girofar albastru. Este vorba despre o propunere legislativă pentru completarea art.32 alin.(1) din Ordonanța de urgență nr.195/2002 privind circulația pe drumurile publice înregistrată recent la Senat.

Potrivit raportului de specialitate la acest proiect de hotărare, „semnalul albastru în general este utilizat de vehiculele din diverse instituţii ale statului. Este vorba de poliţie, jandarmerie, ambulanţe, protecţie civilă, armată, procurori şi chiar inspectori ANAF, dar numai când se deplasează în misiuni care au caracter de urgenţă”.

„Spre deosebire de lumina roşie, participanţii la trafic nu sunt obligaţi să oprească, ci doar să acorde prioritate (în limita posibilităţii). Având în vedere disfuncţionalităţile şi problemele semnalate în mod
constant de către autorităţile administraţiei publice, ca urmare a neadaptării cadrului legal actual care reglementează organizarea şi funcţionarea acestor autorităţi la realităţile socioeconomice, la complexitatea şi dinamica activităţilor aferente furnizării serviciilor publice esenţiale pentru cetăţeni, propunem această completare legislativă în directă legătură cu atribuţiile preşedinţilor de consilii judeţene care sunt şi vicepreşedinţi ai comitetelor pentru situaţii de urgenţă, calitate în care participă în diverse întruniri sau misiuni cu caracter de urgenţă”, se arată în raportul de specialitate la acest proiect de lege.

Inițiatorii spun că „Prezenta iniţiativă are ca scop completarea art. 32 alin. (1) din Ordonanţa de
urgenţă nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, prin introducerea preşedinţilor de consiliijudeţene în rândul categoriilor de persoane care pot beneficia de dreptul de a folosi semne speciale de avertizare luminoasă pe autovehicule, atunci când se deplasează în acţiuni de intervenţie sau în activităţi care au caracter de urgenţă”.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
- Advertisement -
Adaugă un comentariu