- Publicitate -
Ad imageAd image

Senatorul Dan Ivan susține înființarea unei substații de ambulanță în Maramureșul Istoric, la Leordina

Ad imageAd image
Ad imageAd image
Locuitorii de pe Valea Vișeului și Valea Izei ar putea beneficia de un acces mai facil la serviciile medicale oferite de sistemul public de sănătate, prin înființarea, la Leordina, a unei substații de ambulanță. Inițiativa îi aparține primarului USR Ioan Nistor și a fost îmbrățișată de conducerea Serviciului Județean de Ambulanță Maramureș, în cadrul căruia ar urma să funcționeze viitoarea unitate medicală. Într-o notă de fundamentare adresată Departamentului pentru Situații de Urgență, din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, în care se solicită aprobarea înființării respectivei substații de ambulanță, se precizează faptul că ea va fi arondată unui număr de peste 37 mii de locuitori, din numeroase localități, cum ar fi: Leordina, Ruscova, Petrova, Bistra, Bogdan Vodă, situate pe Valea Vișeului, dar și de pe Valea Izei – Dragomirești, Săliștea de Sus, Săcel, Ieud, Strâmtura, Rozavlea, Șieu, Botiza, Poienile Izei. În prezent, în aceste localități, solicitările cu urgențe medicale sunt repartizate substațiilor din Sighetu Marmației sau Vișeu de Sus. Dincolo de distanțele mari pe care ambulanțierii trebuie să le parcurgă pentru a interveni în salvarea de vieți, multe dintre locuințe se află în zone greu accesibile (de-a lungul unor cursuri de apă, dealuri abrupte, drumuri de pământ etc), fapt ce duce la mărirea timpilor de intervenție.

În sprijinul acestei solicitări a venit și senatorul USR Dan Ivan, discutând cu factorii decidenți din ministerele implicate, fapt care reprezintă un prim pas important pentru reușita prezentului demers. ”În cadrul discuțiilor pe care le-am avut cu fostul ministru al Sănătății, Ioana Mihăilă, și a întâlnirii cu șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, am prezentat necesitatea concretizării acestui demers, precum și importanța deosebită pe care înființarea unei substații de ambulanță la Leordina îl prezintă. Feedbackul a fost unul pozitiv, reprezentanții celor două ministere înțelegând utilitatea acestei substații de ambulanță. Pentru că nu vorbim de o unitate medicală realizată pentru mai crea câteva locuri de muncă, ci este vorba de o stație care va deveni foarte repede un reper medical pentru zecile de mii de locuitori din zonă și împrejurimile acesteia. Și nu numai, pentru că Maramureșul Istoric este un punct turistic atractiv. Doar în primele șase luni ale acestui anul, în plină pandemie, au fost înregistrați peste 35 mii vizitatori în zonă. Este cât se poate de evident faptul că o astfel de substație de ambulanță nu este moftul cuiva, ci se impune ca o necesitate. De aceea, voi sprijini, în continuare, cu pârghiile de care dispun în calitate de parlamentar de Maramureș, această inițiativă, care, sunt convins, se va concretiza cât de curând”, a spus senatorul USR Maramureș, Dan Ivan.

Viitoarea substație ar urma să dispună de un echipaj medical de urgență, care să activeze în flux continuu, format fiind, în primă etapă, din 5 asistenți medicali și 5 ambulanțieri. După amenajarea unui spațiu pus la dispoziție de Primăria Leordina, numărul cadrelor medicale va fi dublat, în vederea asigurării funcționării în parametri optimi a noii substații. În ceea ce privește mașina de ambulanță necesară, aceasta va fi asigurată de Serviciul de Ambulanță Județean Maramureș.

Distribuie articolul
ARE SENS?
Adaugă un comentariu